Balint, după a doua remiză externă în trei zile: „Dacă am fi marcat în prima repriză, gestionam altfel partida. Până la urmă, e un punct câștigat”

UTA pune la păstrare două puncte după deplasările grele de pe „Cluj Arena” și „Nicolae Dobrin”, din Pitești și se apropie la două lungimi de undă de liderul CS Mioveni, cu două partide mai puțin disputate. Ca și împotriva Universității, „roș-albii” au regretul unor ratări importante, dar, pe de altă parte, și gazdele de la FC Argeș puteau da lovitura. A rezultat o remiză justă, ce face din „Bătrâna Doamnă” o echipă imbatabilă de două luni și jumătate.

De altfel, la final, Laszlo Balint a recunoscut că deznodământul confruntării putea fi oricare. „Știam că FC Argeș este o echipă foarte organizată, mai ales pe partea defensivă. S-a văzut și astăzi, au încercat să ne surprindă cu jucătorii rapizi din compartimentul ofensiv. Până la urmă, meciul putea să se decidă în favoarea oricărei echipe, pentru că au fost ocazii importante și pentru noi și pentru FC Argeș. Țin să-l felicit pe Ionuț Badea pentru că face o treabă foarte bună, în ultimele etape FC Argeș arată din ce în ce mai bine. Noi trebuie să luăm partea pozitivă din acest meci, am controlat jocul în marea majoritatea sa, am reușit să avem o posesie, din păcate nu am reușit să împingem liniile de construcție foarte sus. Dar asta și pentru că adversarii au încercat și au reușit de multe ori să ne blocheze atacurile poziționale. Știam că vom avea situații în urma unor faze fixe, așa s-a și întâmplat.  Cred că dacă am fi marcat în prima repriză, gestionam altfel partida. În partea a doua, FC Argeș a avut acele ocazii pe greșeli individuale mari ale noastre. Noi am insistat, am încercat să presăm chiar și înspre final. Bravo jucătorilor mei pentru că au avut acest spirit și această atitudine de a crede în victorie până în ultima secundă. Sunt supărați, sunt frustrați că din aceste două deplasări am reușit să luăm doar două puncte, dar U Cluj și FC Argeș sunt două echipe puternice, cel puțin pe propriul teren. Până la urmă este un punct câștigat, fără gol primit, iar acestea sunt aspecte pozitive. Sunt puncte adunate, rămânem acolo, chiar dacă mai avem restanțe”, a subliniat anrenorul utist la conferința de presă de după meci.

Pe lângă Isac (accidentat la inghinali) și Rus (suspendat), UTA l-a pierdut și pe Alin Șeroni după 39 de minute, la Pitești. „Din păcate, și astăzi ne-am confruntat cu indisponibilități. În primul rând, ne-a lipsit căpitanul Rus, am avut puține soluții pe bancă. Mai mult, Șeroni a trebuit să iasă de pe teren în prima repriză, e o problemă medical. Sunt puțin îngrijorat, mai ales pentru că și era un jucător pe a cărui prospețime mă bazam, pentru că nu jucase în ultimele meciuri și tocmai de aia am încercat să punem în practică un sistem de rotație acolo, la fundașii centrali. Trebuie să vedem exact despre ce e vorba la el.  Este un program dificil, băieții au înțeles, strâng din dinți cu toții. E de apreciat caracterul de care dau dovadă și modul în care se implică în aceste meciuri, chiar dacă nu este deloc ușor. Avem parte de acest program cu adevărat infernal, dar aceasta este situația și mergem cu curaj și cu încredere mai departe, abordând fiecare meci la victorie. Trebuie să scoatem maxim din fiecare partidă, până la urmă asta este concluzia, ăsta este scopul principal”, a adăugat Balint.

Pentru Campioana Provinciei urmează etapa intermediară, de miercuri, de la Arad, cu Gloria Buăzu. „Sper să avem cât mai mulți jucători apți, pentru că ne vom confrunta cu un nou adversar dificil. Sperăm că ne va ajuta și aportul publicului, ca de fiecare dată”, a mai punctat tânărul tehnician.

Cristi Oroian a ridicat la trei numărul juniorilor din primul „11” al arădenilor cu FC Argeș, lângă titularii de la Cluj, A. Rus și Hrezdac. „Este un jucător cu calitate, nu a strălucit astăzi pentru că FC Argeș a făcut un joc impecabil din punct de vedere defensiv, cu foarte puține greșeli. Oroian este tehnic, un jucător de spațiu, azi a beneficiat de puține spații și, din păcate, nici fizicul lui nu-l ajută în aceste dueluri unu la unu. Are potențial să crească, el știe și muncește”, a încheiau Gyuszi Balint.

Imediat după meci, delegația arădeană s-a pus pe autocar și se întoarce după 5 zile acasă. Mâine e liber, iar de luni începe pregătirea confruntării cu echipa lui Ilie Stan, programată miercuri, de la ora 14, pe arena „Motorul”, din Arad.

0
0

Articolul Balint, după a doua remiză externă în trei zile: „Dacă am fi marcat în prima repriză, gestionam altfel partida. Până la urmă, e un punct câștigat” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*