Balint, după testul cu U.: „Zăpada apoasă ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele de ordin tehnic și tactic, iar fizic ne-am asumat jocul de luptă”

UTA și Universitatea Cluj au avut parte de o surpriză neplăcută când au ajuns astăzi, la Simeria, pentru a se înfrunta în amicalul fixat în urmă cu o săptămână. În orașul hunedorean a dat prima zăpadă din 2021, iar terenul din localitate s-a metamorfozat automat. Suprafața moale, alunecoasă și chiar îmbinată cu apă pe unele porțiuni, le-au împiedicat pe cele două echipe să se exprime așa cum ar fi dorit ele, cele două goluri venind și ele în urma unor erori din partea fundașilor.

Pop a deschis tabela pentru someșeni în minutul 19, iar Roger a egalat la prima atingere de balon, cu 12 minute înainte de ultimul fluier. „Aseară, terenul s-a prezentat în condiții foarte bune, dar ninsoarea căzută în cursul nopții a schimbat datele problemei. Zăpada apoasă ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele de ordin tehnic și tactic, iar fizic ne-am asumat jocul de luptă. A rezultat un meci de angajament, în care era clar că erorile vor putea face diferența pe tabelă . Din păcate, noi am greșit primii, după care am alergat după cel puțin un gol ce a venit destul de târziu. Au greșit și ei și am marcat în sfârșit după trei meciuri de secetă. Sigur, că mi-aș fi dorit cu totul altceva de la acest test, însă, date fiind condițiile în care am jucat, trebuie să ne mulțumim și cu cele câteva aspecte pozitive. Jucătorii care au evoluat mai puțin au primit minute înainte de a o lua cu toții de la capăt de luni. Avem multă treabă pentru a ajunge cât mai pregătiți la meciul cu Sepsi, iar atitudinea trebuie să fie cea corectă din partea tuturor”, ne-a declarat Laszlo Balint, care nu a contat deloc azi pe 9 dintre elevii săi: Shlyakov, Antal, Erico, Miculescu, Buhăcianu și Hora (care s-au antrenat la Arad), Roșu (infectat cu COVID), plus internaționalii Iacob și Vorobjovas.

Pentru prima oară, antrenorul utist l-a văzut la lucru și pe Claudiu Negoescu, internaționalul U18 al UTA-ei, intrat pe teren în minutul 70 în locul lui Isac. „Chiar dacă a evoluat ieri o repriză în meciul dintre România și Ungaria și a fost un consum suplimentar de energie pentru el era important să simtă ritmul la nivelul competițiilor de seniori. Are un potențial bun, suntem atenți la creșterea lui, acum are nevoie de cât mai multe meciuri în picioare. Tocmai de aceea, va evolua și mâine în campionatul Elite U19, la Miercurea Ciuc”, a adăugat Balint.

Utiștii au primit liber până luni, fiind în fața unei săptămâni grele, de acumulări, atâta timp cât weekendul viitor nu se joacă pe puncte în Liga 1.

0
0

Articolul Balint, după testul cu U.: „Zăpada apoasă ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele de ordin tehnic și tactic, iar fizic ne-am asumat jocul de luptă” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*