Balint – egalul „Regelui”, dar: „Rămâne o urmă de mică frustrare pentru că am evoluat în dublă superioritate, la faza lui Hora s-ar putea interpreta un pic!”

UTA nu a reușit să treacă de Farul Constanța, deși toate planetele păreau aliniate pentru un succes intern în prima etapă a noului sezon al Ligii 1. Gică Hagi s-a prezentat la Arad fără 7 posibili titulari, Aioani, Boboc, Ciobanu, Ghiță, Ganea, Casap și Artean, a și terminat meciul în 9, după ce Dussaut a fost eliminat și Dănuleasa s-a accidentat grav și „Regele” epuizase schimbările, iar „Bătrâna Doamnă” a avut în sfârșit de partea sa suporterii, prezenți în  număr mare pe arena „Francisc Neuman”.

A lipsit golul și acea sclipire în ultimii 25 de metri…

David  Miculescu a avut cele mai mari ocazii pentru arădeni în primul și penultimul minut de joc, altfel arădenii au suferit la finalizare ca și în stagiunea precedentă, când au câștigat doar patru partide pe teren propriu. „Un joc echilibrat, cu o abordare tactică bună din partea noastră, cu toate că ne-a lipsit golul și acea sclipire în ultimii 25 de metri. Am reușit să blocăm destul de bine jocul de posesie al celor de la Farul, o echipă ce stăpânește foarte bine această armă, a controlului mingii. Am început jocul foarte bine, a fost acea bară a lui Miculescu în secunda 10-15, am mai avut apoi și alte situații, rămâne această urmă de mică frustrare pentru că am evoluat în dublă superioritate și nu am reușit să concretizăm niciuna dintre situațiile pe care ni le-am creat către finalul jocului”, a precizat Laszlo Balint la finalul disputei cu trupa de pe Litoral.

Penalty pentru Farul, gol valabil pentru UTA?

Omologul de pe banca Farului, Gică Hagi, consideră că echipa sa a fost privată de un penalty la Arad. „Prima repriză a fost penalty clar la Larie (n.a. într-un duel cu Medjimorec). Dacă nici ăla nu e penalty, ne lăsăm de fotbal! Din păcate, unele lucruri nu se văd”, spunea „Regele”, care a fost contrat de Balint cu faza la care Marcel Bîrsan a anulat golul lui Ioan Hora. „La acea fază cu Hora și portarul lor, am înțeles că s-ar putea interpreta un pic, fiindcă s-au ciocnit în aer….Dar, nu vreau să comentez arbitrajul, vreau să mă focusez pe ceea ce am eu de făcut. Oricum, la acel așa-zis fault în atac, Hora a primit o lovitură foarte serioasă în mușchi , are un hematom destul de mare pe coapsa piciorului stâng”, a menționat „principalul” utist.

Tristețe pentru că nu au câștigat pentru fani

Aradul a răspuns prezent în stil mare la reîntâlnirea cu brandul numărul unu al orașului. Aproximativ 5500 de suporteri „roș-albi” au cântat, au scandat, tonul fiind dat de galeria de la peluza „Iosif Petchovschi”. „Atmosfera a fost senzațională, exact așa cum ne gândeam și ne așteptam că va fi, le mulțumim pe această cale suporterilor. Ne-au sprijinit, ne-au încurajat din primul până în ultimul minut și rămânem cu această urmă de tristețe că nu am reușit să-i facem pe fanii noștri să plece pe deplin mulțumiți de la stadion. E clar că au așteptat și ei o victorie astăzi, dar este un punct, un început de drum care ne dă speranțe, cu multe momente de joc bun. Și trebuie să privim cu încredere spre ceea ce ne așteaptă în viitorul imediat”, a mai transmis Balint.

A forțat cu Bustea și Negoescu și, totuși,: „Ar fi trebuit să împingem jocul mai mult și în flancuri”

Dacă Gică Hagi și-a epuizat înlocuirile încă de minutul 72, Balint l-a schimbat doar pe Hora până în minutul 85, când au mai urmat alte două mutări ofensive, în condițiile în care adversarul evolua în 9 oameni. „Nu am fost mulțumiți cu punct, am încercat să forțăm, de aceea schimbarea cu Bustea, l-am împins – practic – în poziția de mijlocaș stânga. Știam că stăpânește arma șutului de la distanță și i-am transmis să încerce, fiindcă cei de la Farul au aglomerat foarte bine zona careului. Totodată, poate ar fi trebuit să împingem jocul mai mult și în flancuri și să aduceam, astfel, mai multe mingi în careu. Mă bucur și pentru Negoescu, chiar dacă a jucat puține minute. A intrat bine, având acea abilitate unu la unu. Sunt convins că va mai crește. Mă bucur și că Miculescu a făcut un joc bun, ca de altfel toată echipă. Până la urmă, toți au încercat să facă toate eforturile pentru a câștiga astăzi, în special pentru minunatul nostru public”, a mai afirmat antrenorul arădenilor.

Cere răbdare pentru unii jucători

A fost evident că UTA a suferit din nou la finalizarea acțiunilor, iar „ștefata” Hora – Dangubic nu a funcționat. Dar, au fost și noi transferuri care par să se fi acomodat mai bine. „Sunt unii jucători cu care trebuie să avem răbdare, alții s-au adaptat foarte repede și foarte bine, iar primul care-mi vine în minte e Idriz Batha, care a evoluat foarte bine pe ambele momente ale jocului, dar și Passaglia sau Vuckevic. Avem jucători de calitate, e important să avem încredere în ceea ce putem noi să jucăm, individual și colectiv. Sunt convins că vom crește, vom progresa, vom fi din ce în ce mai puternici. De mâine trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut la Pitești, unde mergem să câștigăm toate punctele puse în joc”, a concluzionat Laszlo Balint.

În cadrul etapei a doua, echipa arădeană joacă vineri, 23 iulie, de la ora 18,30, la Pitești contra lui FC Argeș.

0
0

Articolul Balint – egalul „Regelui”, dar: „Rămâne o urmă de mică frustrare pentru că am evoluat în dublă superioritate, la faza lui Hora s-ar putea interpreta un pic!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*