Balint, Iacob și Erico le-au dat o mână oficialilor UTA-ei: Au vândut bilete cu Voluntariul și le-au prins fanilor brățările de acces la meci!

Suporterii utiști care au sosit la stadion în jurul orei 17 pentru a-și achiziționa bilete la meciul „roș-albilor” cu FC Voluntari, de duminică seara, au avut parte de imensă surpriză. În spatele „tejghelelor” s-au aflat antrenorul Laszlo Balint și căpitanii echipei, Florin Iacob și Erico da Silva. Cel puțin astăzi arădenii nu au mai stat la coadă pentru a obține accesul la confruntarea cu trupa lui Ciobotariu, astfel că a fost rost și poze sau scurte dialoguri între fani și favoriții lor.

Portarul Iacob a ajutat și la prinderea brățărilor pentru susținătorii care fac dovada vaccinului, a testului PCR-RT sau a faptului că au trecut prin boală acum cel mult 180 de zile. Până acum, la stadion s-au vândut aproximativ 1000 de bilete dintre cele 5600 puse în vânzare de organizatori, dar o parte dintre tichete s-au dat și online.

E clar că pentru publicul arădean e o primă provocare stagională, atâta timp cât în fața echipei favorite nu se află un adversar cu pretenții. „Eu cred că acei oameni care vin la stadion doar ca să vadă o anume echipă și să nu vadă UTA nu pot fi considerați suporteri. Bineînțeles că așteptăm pe toată lumea cu drag, dar în special pe cei care au acest spirit utist în sânge, pentru că sută la sută acești oameni care pot fi considerați adevărați utiști. Sunt convins că ne vor susține din primul până în ultimul minut și ne vor ajuta să trecem peste momentele grele. Să nu credeți că nu vor fi momente grele și în meciul împotriva celor de la Voluntari. Eu sper să avem din nou stadionul plin, la capacitatea permisă bineînțeles și să trăim din nou o atmosferă unică. Dar și mai mult ne dorim foarte mult să ne bucurăm împreună cu suporterii noștri la finalul partidei” , a spus „principalul” Laszlo Balint.

Bilete la arena „Francisc Neuman” se mai vând astăzi până la ora 19, dar și mâine, între 10-13 și 18,30-21.

0
0

Articolul Balint, Iacob și Erico le-au dat o mână oficialilor UTA-ei: Au vândut bilete cu Voluntariul și le-au prins fanilor brățările de acces la meci! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*