Balint – între dezamăgiri și satisfacții după eșecul UTA-ei cu Hajduk! „Obiectivul principal e ca prin joc și rezultate să creăm din nou conexiunea dintre echipă și fani”

UTA a bifat toate rezultatele posibile în cantonamentul din Slovenia: 1-1 cu Gorica (Croația), 2-1 cu Aluminji (Slovenia) și 0-1 cu Hajduk Split (Croația), iar mâine se întoarce acasă. După două zile bere,  „roș-albii” vor demara primul ciclu săptămânal stagional ce se va încheia cu meci oficial, cel cu Farul Constanța, de duminică, 18 iulie, de la ora 18,30, pe arena „Francisc Neuman”. Dar, cu 4 zile mai repede, adică miercuri, de la aceeași oră și pe același stadion, „Bătrâna Doamnă” își va prezenta lotul, inclusiv atacantul străin care ar trebui să sosească pe acest final de săptămână la Arad, într-un amical de gală cu Ripensia Timișoara.

Până una alta, Laszlo Balint a tras concluziile primului și, probabil, ultimului eșec al verii în amicale, dar a vorbit în general despre stagiul de pregătire de la Rogla și despre momentele pe care el și elevii săi se așteaptă să le trăiască la reîntâlnirea cu proprii suporteri, pentru un meci oficial pe noul stadion din Calea Aurel Vlaicu. Dar, iată ceea ce a avut de spus antrenorul arădenilor despre:

…amicalul pierdut cu Hajduk Split: „A fost un joc reușit cred eu. În mare parte sunt mulțumit de ceea ce am văzut astăzi, cu toate că am pierdut. Se spune că în această perioadă de pregătire nu contează foarte mult rezultatele, dar eu nu sunt tocmai adeptul acestei convingeri și cred că ar fi trebuit să suprapunem peste acest joc bun și un rezultat de măsură. Din păcate am primit gol pe un contraatac dezvoltat în urma unei greșeli în jumătatea adversă, dar am arătat multe momente de joc bun . Ceea ce m-a interesat pe mine foarte mult este că am înregistrat progrese acolo unde ne-am propus să vedem progrese și unde am lucrat ca să îmbunătățim anumite aspecte ale jocului. Rămâne, bineînțeles, dezamăgirea că am pierdut, dezamăgirea că am primit din nou gol și faptul că nu suntem prea eficienți și nu reușim să concretizăm multele ocazii pe care ni-i le creăm. Și de această dată am avut 3-4 ocazii importante în compania unui adversar, totuși, de cupe europene și ar fi trebuit să marcăm cel puțin o dată. Una peste alta, este un meci reușit, un cantonament reușit, pentru că fiind ultimul meci din această perioadă de pregătire, din acest cantonament, consider că trebuie să evidențiem și faptul că am reușit să terminăm cu toții sănătoși. Hajduk a fost un adversar de calibru diferit, chiar dacă putem spune că Gorica este undeva aproape de nivelul celor de la Hajduk Split, ținând cont că au terminat locul 5 în campionatul Croației, un campionat deloc slab. Am avut obiective diferite în fiecare joc și în mare parte aceste obiective au fost atinse”.

…testul anulat cu maghiarii de la Zalaegerszeg: „A fost decizia mea. Am cântărit avantajele unui meci în care ne asumăm niște riscuri foarte mari în ceea ce privește eventualele accidentări și am considerat că este mai bine să eliminăm acest risc și să facem doar un antrenament, o ședință de pregătire. Din fericire acele probleme medicale minore cu care ne-am confruntat și care au dus către decizia de a anula amicalul cu Zalaegerszeg au fost ținute sub control, ca să spun așa și tocmai de aceea am preferat să nu riscăm la apariția unor probleme majore”.

…absența atacantului cerut în cantonamentul din Slovenia: „Într-adevăr, din păcate, atacantul pe care îl doresc și pe care îl așteptăm cu toții încă nu a sosit. Dar, avem optiunile și pistele noastre pe care insistăm. Important este ca lumea să aibă încredere în noi, pentru că lucrăm la îmbunătățirea lotului, la consolidarea principiilor noastre de joc. Una peste alta, pentru mine este foarte important să fim pregătiți la ora primului joc oficial cu Farul Constanța. Aici, în Slovenia, am avut ocazia să verificăm anumite aspecte pe care le-am lucrat la antrenamente. A fost important că jocul a reliefat anumite probleme pe care am putut să le corectăm apoi la sesiunile de antrenament”.

…obiectivul pentru sezonul ce vine: „Pentru mine personal obiectivul este să îmbunătățesc jocul echipei, să remediem multe din problemele pe care le-am întâmpinat anul trecut. Cred eu că și transferurile pe care le-am reușit în această campanie sunt reușite. Băieții au venit cu inima deschisă și au și calitate. În plus, au priceput foarte bine ceea ce înseamnă acest club și ce înseamnă UTA pentru Aradul fotbalistic și pentru suporterii noștri. Din punctul meu de vedere, în momentul în care o să practicăm un joc bun și rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor fanilor noștri vom fi pe calea cea bună. Cred că e foarte important să creăm aceea simbioză care definește UTA și care o diferențiază față de multe alte echipe această, adică acea conexiune dintre echipă și suporteri. Eu am simțit-o pe propria piele și din postura de jucător și din postura de antrenor, în momentul în care, din păcate, nu jucam pe <<Francisc Neuman>>, ci pe Motorul. Dar, căldura fanilor noștri, căldura stadionului ne-a ajutat de foarte multe ori să trecem peste momentele grele din jocuri și să obținem rezultate importante, rezultate care – până la urmă – s-au transformat și într-o performanță, promovarea pe prima scenă”.

…reîntâlnirea cu suporterii și…galeria: „Mai avem ceva mai mult de o săptămână până la primul meci, interval în care vom avea cu toții două zile în care să ne odihnim după acest cantonament destul de solicitant din toate punctele de vedere. Fizic, tehnico-tactic s-a lucrat foarte mult, dar a fost și o încărcătură mentală destul de mare. Dar, sperăm ca de luni să venim încărcați cu energia de care avem nevoie ca să pregătim foarte bine acest început de nou sezon. Pentru mine este o emoție aparte pentru că ne vom reîntâlni cu suporterii noștri pe noua arenă și sper din tot sufletul ca acea energie de care avem parte în momentul în care jucăm alături de fani să ne ducă și către un rezultat bun, să începem bine noul sezon. Trăiesc o emoție specială când mă gândesc la primul meci oficial din următorul sezon, de pe propria arenă, acasă la noi, cum se spune și sunt convins că toți fanii noștri care vor veni la meciul cu Farul ne vor încuraja din primul până la ultimul minut. Iar această energie venită de la ei ne va împinge către un rezultat pe care îl dorim cu toții. Sunt convins că și băieții din galerie abia așteaptă să vină și să-și ocupe locurile din peluză. Îi așteptăm cu drag, îi așteptăm cu nerăbdare, există o emoție aparte din partea noastră, a tuturor”.

0
0

Articolul Balint – între dezamăgiri și satisfacții după eșecul UTA-ei cu Hajduk! „Obiectivul principal e ca prin joc și rezultate să creăm din nou conexiunea dintre echipă și fani” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*