Balint: „Ne-a luat valul cu play-offul, UTA trebuie să se lupte pentru salvarea de la retrogradare! Plec doar dacă-mi cere conducerea, altfel eu sunt un luptător”

Din 2002, 0-6 la Piatra Neamț, tot în Liga 1, nu a mai suferit UTA o așa înfrângere grea precum cea din această seară contra Astrei Giurgiu. Ultimele prestații ale arădenilor anticipau un meci cu probleme în fața unei echipe giurgiuvene aflată în evidentă revenire de formă sub comanda lui Neagoe, dar o umilință de asemenea proporții era greu de  imaginat.

Cel puțin după eliminarea lui Bustea și golul cu numărul 4 încasat de echipa sa, Laszlo Balint a fost resemnat. S-a așezat pe bancă, lucru pe care nu l-a mai făcut niciodată de când o antrenează pe UTA pe care a condus-o mereu din spațiul tehnic. „Le cer scuze suporterilor pentru că e clar că aveau alte așteptări de la noi. Apoi trebuie să spun că acum, din păcate, trecem printr-un moment foarte dificil. Eu îmi asum acest rezultat, este clar că jucătorii au fost foarte apăsați după ultimele meciuri, dar cred că ar trebui să privim situația un pic per ansamblu. Totuși, suntem undeva la jumătatea clasamentului, iar obiectivul nostru trebuie să fie realist, menținerea în prima ligă. Pentru asta mai avem foarte multe meciuri din acest campionat, foarte multe puncte puse în joc și eu am încredere că putem să terminăm acest campionat cu fruntea sus”, a spus după „dușul rece” cu Astra antrenorul arădenilor.

La începutul stagiunii, la Arad s-a vorbit de play-off, iar rezultatele din primele 11 runde au vorbit și ele în aceeași direcție. Anul a fost încheiat, însă, cu patru înfrângeri și un golaveraj de 1-13, iar Balint admite: „E adevărat, poate pe undeva ne-a luat un pic valul, dar asta și în contextul în care am reușit niște rezultate surprinzătoare. Am bătut campioana la ea acasă, am reușit să câștigăm la Dinamo, la Botoșani, au fost rezultate surpriză pentru multă lume, specialiști din lumea fotbalului. Ne doream și noi mai mult, suporterii sunt convins că așteptau și ei alt parcurs de la noi. Este clar că realitatea este alta, iar ea spune că în acest moment că UTA trebuie să se lupte pentru menținerea în prima ligă. În primul rând, ne doare maniera în care terminăm acest an 2020, dar, dacă stăm să-l analizăm per ansamblu, cred că la UTA în acest an 2020 s-au întâmplat lucruri destul de frumoase. Trebuie să păstrăm această parte pozitivă, plină a paharului, ca să spun așa și să încercăm să ne scuturăm. Ne prinde foarte bine această pauză, chiar dacă este scurtă. O să ne liniștim un pic acasă lângă familii și e foarte important să venim altfel la treabă. Să se scuture toată lumea de tot ce s-a întâmplat pe acest final de 2020 și să abordăm cu încredere returul de campionat pentru că lupta e lungă și – probabil – ea nu va dată cu echipele ce ne-au învins pe acest final de campionat, ci cu altele. Așadar, trebuie să ne concentrăm pe un obiectiv realist”.

Întrebat dacă se gândește să renunțe la banca tehnică a UTA-ei după eșecul usturător din această seară, Gyuszi Balint a spus următoarele: „Eu nu sunt genul de antrenor care să renunțe. O să duc această luptă până la capăt, dar, bineînțeles, dacă oamenii din conducerea clubului se gândesc că trebuie o schimbare de antrenor, sunt deschis la discuții. E clar că și interesul lor este interesul echipei și dacă soluția de a pleca Balint este soluția cea mai eficientă în acest moment pentru soarta clubului, atunci – bineînțeles – lucrurile sunt clare. Trebuie să o repet, eu sunt luptător, este un moment greu și cel mai ușor este să cedezi în momentele grele. E important să facem o analiză, să tragem concluziile de rigoare și o spun încă o dată. E important să înțeleagă toată lumea că în acest an 2020 aici la Arad, la UTA, s-au întâmplat lucruri frumoase. E adevărat, e o perioadă grea pentru toată lumea. Toți cei care iubesc acest club suferă și prin prisma ultimelor rezultate, dar mai ales a acestui rezultat. Dar ce facem, dăm bir cu fugiții? Cel puțin eu nu sunt așa, eu sunt un luptător și dacă lumea o să aibă încredere în mine o să lupt până la capăt cu ultimul strop de energie”.

UTA încheie turul de campionat pe locul 9, cu 17 puncte, la trei lungi de undă peste Poli Iași, prima echipă aflată sub linia de retrogradare.

 

0
0

Articolul Balint: „Ne-a luat valul cu play-offul, UTA trebuie să se lupte pentru salvarea de la retrogradare! Plec doar dacă-mi cere conducerea, altfel eu sunt un luptător” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*