Balint susține că UTA și-a atins obiectivele înainte de plecarea în Slovenia, semnalele de la jucătorii săi de creație sunt bune! „Vor crește și mai mult ca exprimare individuală”

După 3-0 cu echipa de juniori a clubului, UTA a trecut cu 2-0 și de Viitorul Șelimbăr, formație nou promovată pe scena eșalonului secund de Florin Maxim, care, ieri, și-a prezentat – însă – demisia. Roger (min. 13) și Bustea (min. 64) au semnat golurile unui succes ce putea fi și mai clar, dar la fel de adevărat este că și sibienii au ratat cel puțin două ocazii rarisime. Până la urmă, pentru „roș-albi” a fost o repetiție utilă, prima cu spectatori în tribune de după „îndulcirea” restricțiilor legate de pandemia de COVID.

„Plusuri și minusuri, foarte mulțumit de efortul băieților”

Aproximativ 1000 de abonați au fost interesați de noua față a echipei lui Laszlo Balint, după efectuarea a 8 transferuri, dintre care 6 jucători străini. Dintre toți, olandezul Ubbink s-a mișcat cel mai bine la creație, însă și Vukčević sau  Medjimorec au fost, în general pe plus. „Un test reușit înainte de plecarea în cantonament, pe care, din fericire, l-am terminat cu toții sănătoși. Le mulțumim celor de la Șelimbăr că au acceptat invitația, chiar dacă ieri au avut probleme legate de plecarea staffului tehnic. Astfel, noi am avut prilejul să ne urmărim obiectivele înainte de a pleca în Slovenia. Sunt plusuri și minusuri, sunt foarte mulțumit de efortul băieților. Venim după o perioadă grea, o săptămnă de încărcare fizică, e foarte important că am terminat sănătoși și toate obiectivele pentru acest meci au fost atinse. Am avut momente bune de joc, am dus cu ușurință mingea la finalizare, am avut ocazii. Pe de altă parte, au apărut și acele erori la construcție în urma cărora adversarii au avut ocazii”, a spus antrenorul „roș-albilor” la finalul testului cu Viitorul Șelimbăr.

Plus evident de la Roger și Ubbink: „Jucători de calitate”

Un aport important pe faza de construcție și finalizare i-au avut cei doi fotbaliști din spatele vârfului, brazilianul Roger și olandezul Ubbink. „Ambii sunt jucători de calitate, care pot interpreta foarte bine acest rol când vine vorba despre faza de posesie și finalizare. Astăzi, s-a văzut rolul și aportul lor la marcarea celor două goluri, dar sunt convins că și ei, ca și ceilalți fotbaliști din lot, vor crește ca și exprimare individuală, dar și colectivă până la finalul perioadei de pregătire, în așa fel încât să obținem rezultate bune în campionat”.

4-2-3-1, noul sistem de bază

Majoritatea fotbaliștilor de care UTA s-a despărțit în această vară au fost atacanți, respectiv Buhăcianu, Voinea, Petre și Rus, plus mijlocașii ofensivi Rusu și Tescan și, deocamdată, transferurile s-au operat doar în defensivă și linia de mijloc, plus „decarul” Desley Ubbink. Automat, Laszlo Balint a virat spre un sistem cu un singur atacant de careu. „4-2-3-1 e sistemul de bază pe care îl vom antrena, dar putem să și schimbăm. E un sistem ce se modifică ușor în altele, important e să avem principiile de bază, iar băieții să reacționeze bine la ceea ce le cer. Azi sunt mulțumit ce am văzut, mai ales că nu am avut mult timp la dispoziție în săptămânile ce au trecut de la reunire pentru a lucra și tehnico-tactic”, a mai afirmat Laszlo Balint.

Probleme cu Erico și Ilie pe fondul gazonului tare de pe „ICRTI”

Pe lângă fotbaliștii care nu și-au revenit după accidentările suferite pe finalul stagiunii trecute, Benga, Vorobjovas și Isac, la testul cu Șelimbăr, tehnicianul arădenilor nu a contat nici pe fundașii săi centrali titulari în play-outul Ligii 1. „Erico și Ilie au de suferit din cauza terenului de antrenament. Ieri, Erico a încercat să se antrenze, nu l-a dus la capăt, ambii au tendoanele foarte inflamate. Am încercat să găsim soluții, timp de două zile ne-am antrenat la Sânnicolau Mic, căci la ICRTI gazonul e tare și avem de suferit, din păcate. Dar nu se pune problema să nu luăm pe cineva în Slovenia din lotul primei echipe”, a mai menționat „principalul” utist.

Maxim a pregătit amicalul, Ojiga a condus echipa de pe margine: „Reacția echipei a fost ok, chiar peste așteptări”

Cîrstean și Cîrloanță au avut ocazii mari în contul celor de la Șelimbăr, care l-au avut pe margine pe preparatorul fizic al echipei, după demisia lui Maxim. „Meciul era pregătit de Florin Maxim, am lucrat toată săptămâna pe asta. Așadar, mie nu mi-a fost greu să stau pe margine, băieții știau deja ce au de făcut, lucrurile erau clar stabilite. Pentru toți a fost un șoc plecarea lui Max, dar reacția echipei a fost ok, chiar peste așteptări. Am pierdut, dar am avut și noi ocazii foarte clare și mai ales am depus un efort foarte bun, ținând cont de canicula pe care s-a jucat acest amical, pe stadionul superb al UTA-ei, în prezența suporterilor lor. Sunt mulțumit de toți jucătorii, mai departe rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul. O să am și eu o discuție cu conducerea, așteptăm să aflăm numele noului antrenor și în funcție de asta o să iau și eu o decizie”, a punctat Cătălin Ojiga.

0
0

Articolul Balint susține că UTA și-a atins obiectivele înainte de plecarea în Slovenia, semnalele de la jucătorii săi de creație sunt bune! „Vor crește și mai mult ca exprimare individuală” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*