Banca Națională Română  caută tineri specialiști. VEZI CONDIȚIILE …

Programul, iniţiat în anul 2001, oferă tinerilor cu o pregătire solidă în domeniu economic, juridic sau matematică, posibilitatea valorificării cunoştinţelor sau experienţei acumulate în activitatea băncii centrale. Acesta oferă oportunitatea de formare profesională a celor selectaţi prin învăţarea din practică a operaţiunilor şi politicilor Băncii Naţionale a României şi acumularea experienţei necesare desfăşurării activităţii în banca centrală.

Condiţii de participare »

  1. Deţinerea unei diplome de licenţă în economie, drept sau matematică (cu media de absolvire a studiilor de minimum 9, calculată ca medie aritmetică a mediei obţinută la licenţă şi media anilor de studii).
  2. Diploma de master şi/sau doctorat; prin excepţie, pot fi acceptate candidaturi ale persoanelor aflate în ultimul an al programului de master cu condiţia dovedirii unei experienţe minime de 2 ani într-o instituţie financiar-bancară, guvernamentală sau de cercetare;
  3. Vârsta de maximum 35 de ani la data transmiterii aplicaţiei;
  4. Cunoaşterea temeinică a limbii engleze. Cunoaşterea unei alte limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj.
  5. În cazul în care aveți rude până la gradul al doilea sau soţul/soţia angajate în Banca Naţională a României, aplicaţia dumneavoastră va fi analizată de Direcţia resurse umane în vederea evitării apariţiei unui conflict de interese
  6. Să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Procesul de selecţie a candidaţilor

  1. Înscriere

Înscrierea se face prin transmiterea următoarelor documente pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro

Chestionarul de înscriere

Curriculum Vitae detaliat

Prezentare de motive pentru care doriţi angajarea în Banca Naţională a României.

diploma de licenţă, diploma de master (după caz) sau atestate de echivalare ale diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice și foaia matricolă a anilor de studii, pentru calcularea mediei minime de absolvire a studiilor;

alte diplome şi certificate care atestă pregătirea candidaţilor;

cartea de identitate;

cartea de muncă şi/sau adeverinţa care să ateste vechimea în muncă, însoţită de Raportul per salariat (Revisal), pentru dovedirea experienței profesionale (după caz);

recomandări din partea angajatorului sau din partea unor profesori/specialiști de renume.

  • termen pentru transmiterea documentelor:21 septembrie 2017 (inclusiv)
  1. Etapa de selecţie a dosarelor
    • evaluare pe baza documentelor transmise cu ocazia înscrierii
    • comunicarea rezultatelor
  2. Transmiterea eseului de către candidaţii acceptaţi pentru a doua etapă
    • un eseu redactat în limba engleză (6.000 – 8.000 de cuvinte), pe o temă aleasă de candidat dintre cele recomandate de Comitetul de administrare a programului sau altă temă, propusă de către acesta, care are legătură cu specificul activităţii băncii centrale.

Tema abordată va reprezenta subiectul ce trebuie dezvoltat de către participantul admis după interviul final, într-o lucrare de cercetare pe parcursul perioadei de 12 luni a programului, ce va constitui baza evaluării acestuia la finalul programului de formare profesională.

Tematici eseuri »»»

  • termen pentru transmiterea eseurilor: 16 octombrie 2017 (inclusiv)
  1. Selecţia preliminară
    • evaluare pe baza eseurilor transmise
    • comunicarea rezultatelor
  2. Evaluarea profilului psihologic și a compatibilității cu postul prin testarea psihometrică a candidaţilor acceptaţi pentru ultima etapă;
  3. Interviurile finale.

Derularea programului – angajarea în cadrul Băncii Naţionale a României

Durata programului este de 12 luni, iar activitatea fiecărui participant se desfăşoară, de regulă, într-o singură direcție a Băncii Naţionale a României.

Persoanele selectate pentru a participa în program vor fi angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată. Acestea sunt tratate ca angajaţi ai direcţiei respective, primesc responsabilităţi specifice şi participă la desfășurarea activităţii direcţiei.

Evaluarea finală

Lucrarea de cercetare realizată de către participant pe parcursul celor 12 luni ale programului, ce are ca temă subiectul ales şi transmis de participant, reprezintă baza evaluării acestuia la finalul programului.

Participanţii care au depăşit cu succes evaluarea finală au posibilitatea de a deveni angajaţi permanenţi ai Băncii Naţionale a României, în condiţii similare angajaţilor cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Sursa : http://www.bnr.ro/Programul-de-formare-profesionala-a-tinerilor-specialisti-1395.aspx

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*