Baschet feminin, de vineri până luni, în „Olimpia”

Bogdan Chitic

Finalul lunii februarie propune un recital baschetbalistic de amploare, la Sala Sporturilor „Olimpia”. Începând de mâine și până luni, 26 februarie, fetele de la CSȘ-CSM Ploiești vor disputa nu mai puțin de patru partide, toate pe teren propriu, în Campionatul Național „U18” și în Liga 1, întreceri ajunse în faza semifinală.
Pe tabloul categoriei „sub 18 ani”, fetele Loredanei Munteanu au un bilanț de (3-5) după disputarea primului turneu centralizat, de la Cluj, din luna decembrie a anului trecut, și a primelor două jocuri din acest an, cu CSȘ Sibiu și CS Olimpia București, amândouă în deplasare. Lorena Stănică și colegele sale se plaseză, pentru moment, pe locul 6 în cea de-a doua grupă semifinală, dar păstrează șanse reale la ocuparea poziției a 3-a, ultima care permite accederea la turneul de elită. Pentru asta, ploieștencele au nevoie de un parcurs mai bun în a doua jumătate a „semifinalelor”, inclusiv la cel de-al doilea turneu de sală, din perioada 9-11 martie, care are șanse mari să se desfășoare la Ploiești. Până atunci, însă, junioarele vor evolua sâmbătă, de la ora 16:00, cu liderul ACS Napoca Baschet Cluj (8-0), și duminică, de la ora 14:00, cu ocupanta ultimei trepte a podiumului, CSȘ Sf. Gheorghe (3-6).
Bazându-se, în proporție covârșitoare, pe același lot din competiția junioarelor „U18”, echipa de Liga 1 a CSȘ-CSM Ploiești va juca mâine și luni, în „Olimpia”, cu Rapid București și CSM Oradea.
Elevele Loredanei Muntenu și Corinei Savu abordează aceste două partide cu un bilanț de (2-4), de pe poziția a 6-a a fazei semifinale, dar pot rămâne conectate la Top 4 dacă vor câștiga ambele jocuri.
Programul baschetbalistelor de la CSȘ-CSM Ploiești în perioada 23-26 februarie, la Sala Sporturilor „Olimpia”
Mâine, ora 16:00, Liga 1: CSȘ-CSM Ploiești – Rapid București
Sâmbătă, ora 16:00, CN „U18”: CSȘ-CSM Ploiești – ACS Napoca Baschet Cluj
Duminică, ora 14:00, CN „U18”: CSȘ-CSM Ploiești – CSȘ Sf. Gheorghe
Luni, ora 11:00, Liga 1: CSȘ-CSM Ploiești – CSM Oradea

Pierdere importantă pentru „universitari”baschet b

Rămânem în sfera baschetului de eșalon secund, dar trecem la competiția masculină, acolo unde CSU Ploiești a suferit o pierdere importantă, în perspectiva partidelor rămase de disputat, în acest sezon, în faza de clasificare. Formația antrenată de profesorul Marian Hartman și de sârbul Ivan Gemaljevic nu se va mai putea baza pe titularul postului de conducător de joc, Ionuț Savu. Acesta a fost operat, în urmă cu două zile, la ligamentele încrucișate ale genunchiului drept, în urma accidentării suferite la jocul din deplasare, cu Agronomia București, și va rata restul sezonului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*