Baschet (M): Craiova a transferat un campion european de tineret. Radu Vîrnă vine sub comanda lui Hadar

FOTO: FIBA.COM

Echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova își completează lotul pentru sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale. Sub comanda lui Rami Hadar va veni și un proaspăt campion european U 20.

Radu Vîrnă, supertalentul baschetului românesc format la școala focșeneană, a ales să îmbrace din sezonul viitor maieul formației craiovene. Baschetbalistul a devenit în premieră campion european U 20 al Diviziei B, la Oradea, unde a avut loc turneul final al Campionatului European U 20 – Divizia B. Tânărul baschetbalist a terminat competiția cu medii 8 puncte, 2 recuperări și 1.6 pase decisive.

Vîrnă a debutat în LNBM alături de Phoenix Galați, în sezonul 2015/2016, la vârsta de doar 17 ani. Acesta a trecut la Dinamo București în a doua parte a sezonului, evoluând pentru echipa din Capitală până la sfârșitul sezonului 2016/2017.

Oltenii au maioficializat în prealabil transferurile lui Martin Paasoja, Jamar Samuels, Earl Watson, Maxim Kikus și Josh Greene.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*