Baschetbaliştii municipalităţii, în misiune în Ardeal

Bogdan Chitic

Trei victorii din tot atâtea partide, în startul sezonului, au fost suficiente pentru a plasa pe prima poziție în seria a II-a a Ligii 1 baschetbaliștii Clubului Sportiv Municipal Ploiești. După reprezentațiile pline de suspans avute în „Olimpia”, cu BC Mureș 2 Tg. Mureș și U-BT 2 Cluj, băieții antrenați de Cătălin Burlacu și Ionuț Ivan vor „lega” două deplasări, duminică și luni, într-una singură, adversare urmând să le fie alte două grupări din zona Ardealului.
Mai întâi, mâine, de la ora 14:30, în Sala „Transilvania”, ploieștenii vor evolua împotriva echipei satelit a celor de la CSU Sibiu – formație care, anul acesta, a câștigat turneul final destinat formațiilor secunde de primă ligă. În actualul sezon, „vulturii” au înregistrat, însă, o singură victorie, 72-62, în deplasare, cu CSU Brașov, pierzând celelalte două partide disputate, cu BC Mureș 2, în „junglă”, și CSO Voluntari, pe propriul teren.
La o zi distanță, luni, de la ora 17:00, Burlacu și colegii săi vor poposi în orașul de sub Tâmpa, pentru confruntarea cu CSU Brașov, ce va avea loc în sala de sport a Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil”. Va fi jocul care va opune echipele aflate la poli diferiți în actuala ediție, în condițiile în care brașovenii – aflați într-un amplu proces de reorganizare, de câțiva ani, după retrogradarea din primul eșalon – nu au nicio victorie și ocupă ultima poziție din serie.

„Universitarii”, din nou în „Olimpia”

După înfrângerea de la mijlocul săptămânii, de pe terenul celor de la CS Agronomia, în București, baschetbaliștii Clubului Sportiv Universitar Ploiești revin acasă pentru un joc împotriva unei alte formații a Capitalei cu drept de promovare, din seria a III-a, și anume CSU Știința București. Jocul este programat să se desfășoare mâine, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor „Olimpia”, intrarea fiind și de această dată liberă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*