Bătaie de joc la Consiliul Judeţean Prahova. Stadiul implementării proiectelor cu fonduri europene, ţinut la secret!

• Situaţia contractelor semnate de Consiliul Judeţean Prahova POR 2014-2020

Violeta Stoica

 

Deși transparentizarea deciziilor luate la nivelul instituțiilor publice este cărămida cu care se bat în piept noii membri ai conducerilor autorităților publice din România, în multe dintre cazuri nici măcar Legea privind liberul acces la informațiile de interes public nu este respectată în litera și spiritul ei.
Un exemplu clar este cel al Consiliului Județean Prahova. De la preluarea conducerii de către membri ai PNL (respectiv fostul senator liberal Iulian Dumitrescu și Dumitru Tudone, fost secretar al Consiliului Județean Călărași), transparența deciziilor este facultativă, în funcție de interese.
În lipsa conferințelor de presă (până în prezent, președintele CJ Prahova a organizat doar două întâlniri cu presa, la început de mandat), singura posibilitate de a obține informații de la autoritatea județeană sunt solicitările conform Legii 544/2001.
Până în luna octombrie 2020, când a fost decimată conducerea Direcției Proiecte cu Finanțare Externă din cadrul Consiliului Județean Prahova, informațiile privind stadiul implementării proiectelor cu fonduri europene erau “la liber”, pe pagina web www.cjph.ro. Din noiembrie 2020, însă, aceste date nu au mai fost făcute publice. Liniște totală, doar laudele noii conduceri privind depunerea de proiecte și munca extenuantă a firmelor de consultanță plătite cu bani grei pentru a face ceea ce intra în atribuțiile funcționarilor alungați din funcții de liberali.
Acestea fiind spuse, am solicitat Consiliului Județean Prahova, în baza legii, punctual, stadiul fiecăruia dintre proiectele depuse spre finanțare sau contractate de această instituție publică atât pe Programul Operațional Regional, cât și pe Programul Operațional Infrastructură Mare. Răspunsul primit ieri, de la reprezentanții CJ Prahova, sfidează orice urmă de transparență și de responsabilitate față de cetățenii Prahovei: “Procesul de evaluare a proiectelor Consiliului Județean Prahova, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul Operațional Regional 2014-2020 se află în curs de derulare la nivelui Ministerului Investițiilor pentru Proiecte Europene (detalii accesând www.mfe.ro) (n.n. – denumirea corectă a ministerului este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar site-ul corect – www.mfe.gov.ro)”. Acesta este răspunsul transmis în batjocură de către reprezentanții Consiliului Județean Prahova la întrebarea concretă privind stadiul de evaluare/implementare pentru fiecare proiect în parte pe POR și POIM. Informații care ar trebui să fie publice, astfel încât să poată fi accesate de orice muritor de rând care trăiește în Prahova și care are dreptul să știe ce se întâmplă în județ.
În paralel, însă, am solicitat și ADR Sud Muntenia și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene aceleași informații. Iar ADR Sud Muntenia (Organism Intermediar pentru POR) precizează, în răspunsul transmis, că informații despre stadiul implementării proiectelor le putem obține de la… Consiliul Județean Prahova. Iar CJ, căruia îi adresasem deja solicitarea, ne-a răspuns un mare NIMIC, sub semnătura vicepreședintelui Dumitru Tudone.

Conform informațiilor furnizate de ADR Sud Muntenia, toate cererile de finanțare pentru care s-au semnat contracte sunt în momentul de față în implementare, iar beneficiarul – Consiliul Județean Prahova – „are posibilitatea prelungirii perioadei de realizare a proiectelor până la data de 31 decembrie 2023, așa cum este specificat acum în ghidul solicitantului”.
Situația celor opt contracte semnate pe POR ne-a fost furnizată tot de către ADR Sud Muntenia:
• Reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, contract semnat pe 11 martie 2019, cu dată de finalizare 31 martie 2022. Valoarea totală contractată – 7,985 milioane de lei, iar valoarea solicitată la plată – 760.969 de lei.
• Modernizarea și reabilitarea DJ 720 (aproape 15 km), contract semnat pe 11 martie 2019, cu dată de finalizare 30 septembrie 2022. Valoarea totală contractată – 66,4 milioane de lei, valoarea solicitată la plată 483.676 lei.
• Modernizarea și reabilitarea DJ 102K, DJ 102D, DJ 100C, contract semnat pe 11 martie 2019, cu dată de finalizare 31 octombrie 2022. Valoarea totală contractată – 153,16 milioane de lei, iar valoarea solicitată la plată – 1,17 milioane de lei.
• Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, contract semnat pe 5 noiembrie 2019, cu dată de finalizare 31 ianuarie 2022. Valoarea totală contractată – 11 milioane de lei, iar valoarea solicitată la plată – 108.802 lei.
• Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, contract semnat pe 5 februarie 2020, cu dată de finalizare 30 noiembrie 2021. Valoarea totală contractată 7,5 milioane de lei, valoare solicitată la plată de 101.220 de lei.
• Extinderea, reabilitarea, modernizarea și recompartimentarea Unității de Primiri Urgențe Ploiești, contract semnat pe 11 martie 2019 și cu dată de finalizare 5 iulie 2021. Valoarea contractată 18,56 milioane de lei și zero solicitat la plată.
• Construcția, reabilitarea, modernizarea și echiparea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Filipeștii de Târg, contract semnat pe 13 august 2020, cu dată de finalizare 31 mai 2023. Valoarea contractată 7,84 milioane de lei și valoare solicitată la plată 70.750 de lei.
• Construcția, reabilitarea, modernizarea și echiparea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Breaza, contract semnat pe 5 august 2020 și dată de finalizare 30 iunie 2022. Valoarea contractată 6,59 milioane de lei și valoare solicitată la plată de 339.071 de lei.
Vom reveni cu informații suplimentare într-una dintre zilele următoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*