Bătălia campionilor, în „Olimpia”

CSM Ploiești – CSO Voluntari, astăzi, ora 19:30

Bogdan Chitic

Dușul neașteptat de rece la care au fost supuși baschetbaliștii de la CSM Ploiești, în ultima etapă, la Brașov, ar putea avea efecte benefice în perspectiva partidelor care vor urma, în returul fazei de calificare din cadrul Ligii 1. Primul examen din a doua jumătate a sezonului de toamnă se desfășoară astăzi, în „Olimpia”, iar chiar dacă numele adversarului pe care-l vor înfrunta Burlacu și compania nu spune multe, la prima vedere, componența lotului ilfovenilor obligă la cu totul alte coordonate în privința abordării partidei. Virgil Căruțașu, unul dintre simbolurile baschetului românesc din ultimii 20 de ani, fost multiplu campion cu CSU Asesoft Ploiești și căpitan al acestei formații, dar și ploieștenii Vlad Dumitrescu și Vladimir Biasutti se vor afla de partea cealaltă a baricadei, în primul „șoc” din retur, la nivelul ligii secunde.
În runda inaugurală, CSM Ploiești câștiga în Sala „Agronomia”, din Capitală, cu 72-60, dar, din acel moment și până în prezent, băieții pregătiți de Cătălin Burlacu și Ionuț Ivan au mai evoluat o singura dată în formulă completă. Problemele medicale și nu numai avute de Vlad Dogaru, Angel Santana sau Levente Szijarto l-au lăsat pe antrenorul-jucător Cătălin Burlacu fără prea multe soluții în planul jucătorilor experimentați, care să-i ajute pe mai tinerii componenți ai lotului, iar nu doar o dată meciurile de pe teren propriu au fost trăite la intensitate maximă, până spre final. Partidele cu echipele secunde ale formațiilor U-BT Cluj și Steaua București sunt, fără îndoială, cele mai bune exemple, astfel încât, pentru acest joc, la care se pare că infirmeria ploieștenilor s-a golit în ultimele zile, concentrarea trebuie să fie cuvântul care să ghideze jocul foștilor campioni din tabăra CSM-ului.
Depășiți în clasament de BC Mureș 2 Tg. Mureș (4-2), care are un joc mai mult disputat, Burlacu și compania își pot recăpăta, în cazul unei victorii, prima poziție chiar înaintea întâlnirii directe din etapa viitoare, de pe terenul „tigrilor”, una dinte reprezentatele echipelor satelit cu un cuvânt hotărât de spus, în acest sezon. Meciul dintre CSM Ploiești și CSO Voluntari, capul de afiș al etapei din weekend, din Liga 1, se va desfășura de la ora 19:30, intrarea spectatorilor fiind liberă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*