„Bătrâna Doamnă” joacă pe terenul „revelației din Clinceni”. Balint: „Să credem în potențialul nostru!”

UTA este echipa contrastelor în Liga 1. Echipa arădeană nu poate câștiga acasă, dar își face punctele ce-i conferă o oarecare liniște în clasament departe de arena „Francisc Neuman”. „Roș-albii” sunt pe poziția a 11-a mai aproape de play-off  decât de „zona roșie” înainte de etapa cu numărul 21.

Continuitatea la nivelul băncii tehnice, unul dintre atuurile Academicii

Una dintre echipele aflate în vizorul „plutonului” este Academica Clinceni, adică adversarul de joi al „Bătrânei Doamne”. Ilfovenii au pus la păstrare doar 5 puncte din 15 posibile în acest început de an, cu două mai puțin decât trupa de pe Mureș. Totuși, Academica se simte ceva mai bine acasă, unde a obținut singura victorie din 2021, chiar în urmă cu o săptămână, contra celor de la Botoșani. „Ne așteaptă o deplasare foarte dificilă împotriva unei echipe care, la ce  parcurs a avut până acum, poate fi considerată o revelație a actualului sezon de Liga 1. Poate, alături de Chindia. Vom întâlni o formație foarte echilibrată. Chiar dacă nu marchează foarte mult, Academica nici nu primește multe goluri. Au în componență jucători experimentați, jucători cu calitate, care au jucat la un nivel foarte bun și le-au adus acel plus de valoare de care aveau nevoie. Și mai au meritul că au mers pe continuitate, căci anul trecut, după ce promovaseră în Liga 1, au fost unele momente ce puteau fi catalogate catastrofale. Clinceniul primea la un moment dat cele mai multe goluri, s-a discutat la un moment dat chiar și despre schimbarea antrenorului, bravo lor că au mers pe continuitate. Au avut și o strategie eficientă de transferuri, cu jucători valoroși, sunt o echipă care, din punctul meu de vedere, se luptă cu șanse reale pentru play-off. Însă, în ciuda acestui fapt, noi încercăm să rămânem concentrați pe ceea ce avem de făcut și să rămânem ancorați în lucrurile pozitive care s-au întâmplat în ultima perioadă în jocul nostru pentru că au fost destul de multe. Bineînțeles, nu suntem mulțumiți de toate rezultatele pe care le-am obținut, dar e important să rămânem consecvenți principiilor noastre. În plus, atitudinea și determinarea trebuie să rămâne la cote înalte cu singurul gând de a lua toate cele trei puncte”, a spus Laszlo Balint.

„Program încărcat, dar nu mă plâng”

Disputa cu trupa lui Ilie Poenaru începe la orele amiezii, la ora 13,30, până acum UTA nejucând mai devreme în Liga 1 de la promovarea din vara trecută. E o deplasare în care, teoretic, arădenii pot alinia – în sfârșit – cel mai bun „11”, după seria de accidentări, înfectări cu COVID sau suspendări. „Stăm acum la mult mai bine la nivel de lot. Hora se simte mai bine, o să fie în lot, o să facă deplasarea. Din fericire nici la Albu nu a fost o problemă musculară gravă, pur și simplu din cauza terenului, pe fondul suprasolicitării, a avut un spasm muscular care mai mult l-a speriat.  Îl așteptăm și pe Albert, este pe final cu recuperarea, deja a făcut și pe teren și, ușor, ușor sper să ajungă și el să se antreneze să se antreneze cu echipa. În schimb, a intervenit o anumită uzură pentru că am jucat multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp, pe terenuri grele. Cel mai probabil, inclusiv la Clinceni vom avea parte de o suprafață dificilă, dar știam acest aspect. Încercăm să găsim cele mai bune soluții, încercăm să ajungem proaspeți din punct de vedere fizic și cu un tonus mental bun la ora jocului. Importantă e abordarea noastră, să credem în potențialul nostru și că ne putem întoarce victorioși de la Clinceni. E o perioadă atipică, o perioadă în care și noi a trebuit să ne adaptăm procesul de instruire, antrenamentele, în așa fel încât să încercăm să ținem echipa proaspătă, cu tonus fizic și mental. E dificil, dar nu mă plâng, ci doar remarc că nici echipele din campionatele puternice nu joacă la o frecvență atât de mare cu toate că facilitățile pe care le au, atât de recuperare, cât și de antrenamente. Acolo sunt din alt film”, a mai punctat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Delegația arădenilor a ajuns în această seară la București pe calea aerului. La revenirea acasă, Laszlo Balint va sta lângă cea mai proaspătă achiziție a arădenilor, atacantul Adrian Petre, ce și-a încheiat conturile cu Cosenza și a fost lăsat de FCSB să revină acasă.

Ilie Poenaru laudă achizițiile făcute de UTA Arad

Ilie Poenaru, antrenorul celor de la Clinceni, pus în gardă de parcursul departe de Arad al „Bătrânei Doamne”, care în acest an a bătut la Voluntari și Iași, pe când acasă a pierdut cu FC Argeș, Dinamo și a remizat cu Viitorul. 6 la 18 e bilanțul punctelor acasă – deplasare al „roș-albilor” în întregul sezon, iar Poenaru încearcă o explicație, luându-și, totodată, și măsuri pentru mâine. „Într-adevăr, UTA pare o echipă de deplasare și trebuie să ținem cont de asta. E clar că acasă au dezvoltat un fel complex, probabil că-și doresc prea mult să câștige și nu au claritatea, luciditatea necesară să o facă. Afară e cu totul altceva. Se organizează foarte bine din punct de vedere defensiv, nu oferă spații și pleacă excelent pe contraatac. În plus, sunt foarte periculoși la fazele fixe, sunt sigur că vom avea parte de un meci foarte greu. Din punctul meu de vedere, UTA a ajuns să aibă unul dintre loturile cele mai echilibrate din Liga 1. Au venit cei doi străini, Vorobjovas și Roger, care au adus un plus evident. Primul formează un cuplu foarte solid de mijlocași centrali alături de Albu, iar fotbalistul brazilian e foarte creativ, are un stâng excelent, e fotbalist de ultimă pasă și bate excelent și fazele fixe. Mai e și Antal care a adus calitate în atac, arădenii s-au mișcat rapid și bine în această iarnă. Am înțeles că nu mai au nici probleme de lot, Hora s-a vindecat rapid după problema musculară, revine și Erico în apărare, din fericire avem și noi tot lotul la dispoziție. Doar Tănase e incert, dar sperăm să-l recuperăm până la ora partidei. Sigur, UTA are punctele sale forte, dar avem cu ce să contracarăm”, afirmă Ilie Poenaru.

Din informațiile noastre, pe lângă Cristi Tănase, sunt șanse mari ca Academica să nu poate conteze cu UTA nici pe un alt mijlocaș central, respectiv italiano- argentinianul Juan Cascini. Apoi, conform sistemului de rotație aplicat deseori de Poenaru, pe gazon ar trebui să apară Gardoș sau Rusescu, cu Adi Popa pregătit să intre destul de repede în locul unuia dintre cei doi juniori, cel mai probabil Andronic.

UTA, la a treia deplasare cu Mladinovici la centru

Pentru a treia oară în acest sezon, UTA va fi arbitrată de Horia Mladinovici. Bucureșteanul s-a mai întâlnit cu arădenii tot în deplasare, la Mediaș (1-1 cu Hermannstadt) și Sfântu Gheorghe (0-3). Acum, îi arbitrează și la Clinceni, avându-i ca și colaboratori la cele două linii pe concitadinii Andrei Constantinescu și Cosmin Vatamanu, iar rezervă pe Sorin Costreie, din Buftea. Observator de arbitri este vâlceanul Augustus Constantin.

Formații probabile:

Clinceni: Vâlceanu – Fl. Achim, Gardoș, Patriche, Dobrescu – Cordea, Moulin, Cebotaru, R. Andronic – Chumchukov, Rusescu.

UTA: Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Shlyakov – Miculescu, Albu, Vorobjovas, D. Rusu – Roger jr., Hora.

0
0

Articolul „Bătrâna Doamnă” joacă pe terenul „revelației din Clinceni”. Balint: „Să credem în potențialul nostru!” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*