„Bătrâna Doamnă” pleacă cu 26 de fotbaliști în cantonament, atacantul de careu cerut de Balint ar trebui să ajungă în Slovenia: „Să alegem cea mai bună variantă!”

După cele trei săptămâni pline de vacanță, UTA a finalizat partea de reacomodare cu efortul și a început și procesul de încărcare a bateriilor pe plan local. Au fost legate și două jocuri școală, 3-0 cu echipa de juniori a clubului și 2-0 cu Viitorul Șelimbăr, pentru ca de duminică arădenii să se mute în stațiunea slovenă, Rogla, până pe 9 iunie.

Plecarea este prevăzută pentru duminică dimineață, în jurul orei 9,30, cei 650 de kilometri urmând să fie parcurși cu autocarul în aproximativ 9 ore, fără a include aici popasul prevăzut pentru masa de prânz, la un restaurant din zona capitalei maghiare Budapesta. Rogla este situată la aproximativ 45 de kilometri de Maribor, al doilea oraș ca mărime din Slovenia, după capitala Ljubljana.

Tot la Hotelul Rogla & Planja, la 1 minut de terenul de antrenament

Ca și în urmă cu două veri, „roș-albii” vor trage la Hotelul Rogla & Planja, care între timp a fost parțial renovat. Sub 1 minut fac Iacob și colegii săi de la ieșirea din stabiliment până la terenul pe care își vor desfășura ședințele de antrenament, sub comanda lui Laszlo Balint, Alin Pînzaru, Cezar Zanfir, Gabi Vasiliu și Alexandru Radu. Noul medic al echipei, Darius Florin Miharț va ajunge în cantonament pe 4 iunie, greul urmând – oricum – să cadă pe umărul maseurilor Călin Petrică, Nicolae Tomescu și Dan Chiorean. Șeful delegației va fi Dorin Stana, team-managerul „Bătrânei Doamne”.

La finalul testului de astăzi, cu Șelimbărul, „principalul” Balint a bătut în cuie lotul de 26 de jucători pe care-l va deplasa în Slovenia. Mijlocașul Cristi Mihai, de doar 17 ani, va fi mezinul „garniturii”, din care mai face parte și Marcel Mercioiu, atacantul care s-a mișcat binișor și la amicalul de astăzi, fiind aproape să și înscrie primul său gol la prima echipă. Deși nu se pot antrena încă la capacitate maximă, Benga, Isac și Vorobjovas vor urca și ei în autocar duminică.

Lotul de cantonament:

Portari: Florin Iacob, Dragoș Balauru, Haralambie Mociu

Fundași: Alexandru Benga, Florin Ilie, Erico da Silva, Marius Tomozei, Evgeniy Shlyakov, Rolandas Baravykas, Vinko Medjimorec, Marko Vukcevic

Mijlocași: Modestas Vorobjovas, Claudiu Negoescu, Roger jr., David Miculescu, Cristian Bustea, Damian Isac, Idriz Batha, Tudor Călin, Juan Pablo Passaglia, Desley Ubbink, Adrian Mar, Cristian Mihai

Atacanți: Ioan Hora, Marcel Mercioiu, Liviu Antal

Cocriș și Mogoș nu urcă în autocar

Așadar, dintre fotbaliștii care au intrat pe teren contra Șelimbărului, mijlocașii centrali de 19 ani, Darius Cocriș și Alexandru Mogoș, nu au prins cantonamentul UTA-ei în Slovenia. „Cocriș este un fotbalist cu potențial, e al clubului, sperăm să îi găsim o variantă la Liga 2-a, căci, din punctul meu de vedere, poate să joace la acest nivel. Chiar și Mogoș e un copil cu potențial care mi-a plăcut, dar situația lui juridică nu ne permite să ne gândim să îl luăm. Se cer bani pentru el, sunt pretenții de la Virtus Entella și am considerat că trebuie să ne orientăm în altă parte”, a explicat Laszlo Balint.

Balint a rupt trei liste cu atacanți: „Vrem să producă efect imediat, dar raportat la posibilitățile noastre”

Evident, UTA va începe cantonamentul de la Rogla având un atacant lipsă, acel marcator pur sânge care le-a lipsit arădenilor în sezonul precedent. „Muncim pentru rezolvarea acestei probleme a atacantului, una destul de delicată. În primul rând, atacanții sunt greu de găsit, e o criză în ceea ce-i privește, mai ales că noi căutăm genul de atacant cu cifre, care să producă impact imediat. În momentul în care l-am găsit a fost foarte scump, avem două refuzuri în ultimele zile din acest considerent. Sau mai precis unul dintre ei ne-a refuzat pe criteriul financriar, de al doilea ne-am dat seama că nici nu ne putem apropia la ce pretenții are. Și era vorba de doi jucători foarte buni, dar e foarte dificil pentru noi acum să ne raportăm la cererile unor atacanți de mare valoare, care să ne permită să ridicăm nivelul considerabil acolo. Dar, chiar și așa, eu am încredere că în perioada următoare vom rezolva și problema atacantului. Avem discuții, variante, important e să o alegem pe cea mai bună, aici din nou raportat la posibilitățile noastre, la plafonul nostru salarial. Avem trei liste până acum, rând pe rând le-am rupt pentru că sunt foarte greu de adus atacanți străini cu cifre, în România”, a mai punctat Balint.

Începând cu data de 30 iunie, UTA va avea patru adversari în cantonamentul din Slovenia: HNK Gorica (Croația), Hajduk Split (Croația), NK Aluminij (Slovenia), în timp ce pentru data de 7 iulie încă nu s-a bătut în cuie partenerul de întrecere. Noul sezon al Ligii 1 va demara pe 17 iulie, tragerea de sorți a calendarului competițional urmând să aibă loc marți, la LPF.

0
0

Articolul „Bătrâna Doamnă” pleacă cu 26 de fotbaliști în cantonament, atacantul de careu cerut de Balint ar trebui să ajungă în Slovenia: „Să alegem cea mai bună variantă!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*