Beijingul ameninţă SUA „cu represalii”

Beijingul a denunţat ieri „o încălcare a suveranităţii sale” şi a ameninţat cu „represalii” după aprobarea de către SUA a vânzării unor tunuri de artilerie către Taiwan, echipamente destinate să ajute insula împotriva unei potenţiale invazii chineze, relatează AFP, peluată de Agerpres. Taiwanul, cu o populaţie de 23 milioane de persoane, se bucură de un sistem politic democratic. Teritoriul insular este condus din 1945 de un regim („Republica Chinei”) care s-a retras aici după victoria comuniştilor în China continentală în 1949 la finalul războiului civil chinez. „Republica Populară Chineză”, cu capitala la Beijing şi condusă de Partidul Comunist, consideră insula drept o parte a teritoriului său. Ea ameninţă să recurgă la forţă în cazul unei declaraţii oficiale de independenţă de către Taipei, notează AFP.
SUA, principalele aliate ale Taiwanului, au aprobat miercuri vânzarea către Taiwan a unor tunuri de artilerie pentru o valoare de 750 milioane de dolari (633 milioane de euro). Acordul, care mai trebuie încă aprobat de către Congres, vizează vânzarea a 40 de sisteme de artilerie cu tunuri autopropulsate cu şenile M109A6 de 155 mm. Este prima vânzare majoră de arme de la preluarea mandatului prezidenţial de către Joe Biden în ianuarie.
Acest proiect „încalcă suveranitatea Chinei”, a reacţionat ieriun purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, subliniind că Beijingul a „protestat oficial” pe lângă SUA. Diplomatul chinez a cerut „anularea imediată” a acestei tranzacţii „pentru a nu prejudicia şi mai mult relaţiile sino-americane”.
„China va lua măsuri ferme de represalii, corespunzătoare şi necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei” şi a deciziei Congresului american, a avertizat acelaşi purtător de cuvânt. Washingtonul a rupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul ca singurul reprezentant al Chinei. Cu toate acestea, rămâne principalul său furnizor de arme. Beijingul şi-a intensificat presiunea militară, economică şi diplomatică asupra Taiwanului de la sosirea la putere în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, din partea unui partid care militează în mod tradiţional pentru independenţă.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*