Beți țuica „Delirul”! Tratează sictirul

Florin Tănăsescu

 

Sunt favoritul lui Marin Preda. Mi-a dat de înțeles chestia asta după ce i-am trimis o scrisoare în care îl felicitam fiindcă a lăsat „Delirul” nesfârșit.
Ieri dimineață, m-am dus în vizită la el. Secretara – doamna Guica – m-a atenționat că-i prea devreme. Și să nu-l deranjez.

Doamna Guica uda florile și își sorbea liniștită…
-Cafeau!, veți spune dumneavoastră.
Aiurea. Își sorbea țuica.
– E bună! Are aromă de doagă veche. Știi de când e pusă în butoi? De peste treizeci de ani. Vrei un țoi?
– Știți, nu obișnuiesc să beau la ora asta.
– Parcă ai fi al lu Parizianu. Numai ăla face mofturi din astea. Bea, mă, țuica „Delirul” și-ai să vezi viața altfel în Fierăria România.
Am ieșit la aer. Afară, Ilie Moromete, îmbrăcat într-un tricou electoral, aduna mucuri de țigară. Oarecum stânjenit îmi explică:
– Știi, nu îmi permit să cheltui pensia pe țigări. Dar nici nu mă pot lăsa.
– Ne tragem la umbră? În bătătura România soarele pârjoleşte tot.
– Ce umbră visezi?
– Umbra salcâmului matale.
Nea Ilie se face că n-aude. Se duce câțiva metri mai departe… Un domn la costum și cravată aruncase o țigară fumată pe jumate. Revine.
– Știi cine a trecut? Nilă, băiatul meu. Lucrează la minister. Și tu l-ai votat.
– Da, sigur că l-a votat!, o aud pe secretara Guica, scoțând capul pe geamul anticamerei lui Marian Preda. A băut votca „Delirul” şi-a pus ștampila exact pe fi-tu.
Am tăcut. Nu băusem. Doar că ștampilasem poziția 4, unde figura Nilă. O întreb dacă mă poate primi domnul Preda.
– Mai târziu, poate! După alegeri. Sigur nu vrei să guști din țuica „Delirul”? Aproape un popor bea din ea, cel puțin o dată la patru ani. E drept, după aia îl doare capul. Dar, clipa contează, nu viitorul!
Să aibă dreptate Guica? Clipa contează pentru un popor? Nu viitorul?
– Ne tragem la umbră, nea Ilie?
Ori e surd, ori se face că n-aude. Nu îmi răspunde. Îl văd doar cocoșat, întorcându-se triumfător spre mine:
– Alta! Asta e doar un sfert fumată. Știi cine a strivit-o cu scârbă? Alt domn cu cravată: Achim. Tot băiat de-al meu. E la al doilea mandat. Cred că și tu l-ai votat.
– Mai mult ca sigur!, strigă din ușă secretara Guica. Eram în comisia electorală atunci. După numărarea voturilor, am băut împreună țuică „Delirul”.
Guica mințea doar pe jumătate. Nu băusem. Dar votul i l-am dat lui Achim. Era la poziția 3.
– Doamnă, îi fac o aroganță. Nu se poate să îl rugați pe domnul Preda să termine „Delirul”?
– Ești prost? Butoiul ăla, din lemn de salcâm, e încă pe jumătate plin cu țuică „Delirul”.
Mă întorc la nea Ilie.
– Bre! Matale mai aveai un copil. Niculae. Băiat deștept. Premiant. El…
– Ce treabă ai mă, tu, cu oamenii deștepți? Ce nevoie are mă, țara – Fierăria România – de astfel de oameni? I-ai văzut dosarul? A păzit oile. S-a chinuit la școală. Dar, pata neagră pentru el știi care e? N-a furat de la tac-su caii, cum au făcut Achim și Nilă.
Mă ia cu amețeală. Nu de la țuica „Delirul”. De la soare.
– Nea Ilie, hai bre la umbra salcâmului!
– Nu mai e. L-au tăiat. Au făcut butoaie de țuică din el. Țuica „Delirul”.
Apare și Marin Preda. Doar atât îmi zice: „Vezi că ești prost, Cocoșilă? Asta nu-i țara ta. E țara lui Achim și Nilă”.
Guica îmi dă un țoi cu țuică „Delirul”.
– Ia și bea, să-ți treacă sictirul!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*