Bijuterii din tablă, la preț de aur! Escroacă depistată în flagrant de polițiștii lugojeni

Polițiștii lugojeni au depistat vineri, 23 august, în flagrant delict o femeie, de 43 de ani, din județul Dâmbovița care ar fi încercat să înșele două femei, de 51 și 63 de ani. ​​ “În fapt, o femeie de 43 de ani, , i-ar fi schimbat unei femei de 63 de ani din municipiul Lugoj bijuteriile din aur – un lanț și 3 inele, cu alte obiecte mai mari, din metal galben fără valoare, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.500 de lei. La scurt timp, a încercat să aplice aceeași modalitate de înșelăciune și cu o femeie în vârstă de 51 de ani. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de înșelăciune și înșelăciune, aceasta fiind reținută pentru 24 de ore și introdusă în Arestul IPJ Timiș“, informează reprezentanții IPJ Timiș. La data de 24 august, Judecătoria Lugoj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bănuitei. Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celei în cauză.
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*