Blejoi a făcut „instrucţie” cu Axintele

Formație care speră la repetarea performanței din sezonul trecut, când a câștigat Liga A Prahova, CS Blejoi a avut parte de un test mult mai ușor decât se aștepta, adversara Viitorul Axintele prezentându-se mult mai slab decât s-ar fi gândit prahovenii. A fost 11-1 pentru elevii lui Răzvan Vlad, noua achiziție Ionuț Chiși semnând un hattrick, completat de Lambru (2), Cr. Vasile (2), Iancu, Ghinea, Dragomir și Popescu.blejoi axinte b
În amicalul disputat pe terenul sintetic de la Parcul Vest, prahovenii au evoluat în formula: Rădulescu – Ghinea, Cl. Stoica, G. Năstase, Vl. Badea – Chiși, Ir. Dumitru, Bojoagă, Preda – I.Iancu, Lambru. Au mai jucat: A. Năstase, A. Pîrvu, Anton, Rudaru, Ursu, Dragomir, Cr. Vasile, Popescu (junior). În acest meci au fost menajați portarul Ad. Gheorghe și Ruptureanu, care acuză ușoare accidentări, dar se speră că ambii vor fi refăcuți și apți de joc până la următorul test, cu AS Pucioasa, programat sâmbătă.

Au încheiat cantonamentul cu un succes la Rupea

Și CS Păulești a avut meci la finele săptămânii, la fel ca majoritatea echipelor din Liga A Prahova, elevii lui Ciprian Pura încheind cantonamentul desfășurat la Sighișoara cu un amical împotriva celor de la Rupea (Liga 4 Brașov), înlocuind astfel testul cu ”satelitul” celor de la Gaz Metan – pentru a evita deplasarea la Mediaș, înainte de a reveni acasă. Să spunem că Păuleștiul pierduse al doilea joc amical din turneul de la Sighișoara, scor 4-0 pentru echipa din Liga a III-a, Odorheiul Secuiesc, pentru ca în acest ultim test să obțină o victorie, scor 2-0, prin golurile marcate de Radu Dumitru (șut direct la vinclu din lovitură liberă), respectiv de Gabi Dumitrașcu, jocul punând la încercare din punct de vedere fizic jucătorii, terenul din Rupea fiind acoperit cu zăpadă.
Păuleștiul a început partida cu Isar – Țugui, Pripu, Zamfir, Cocoș – Licsandru, R. Dumitru, Perju, I. Iancu – B. Anghel, Dumitrașcu, pe parcurs intrând și ceilalți componenţi ai lotului apți medical, finalul pregătirii găsind echipa lui Pura cu destule probleme de efectiv. La finele acestei săptămâni este programat ultimul amical al iernii, contra celor de la Flacăra Moreni, rămânând de stabilit doar locul unde se va juca partida.

Alte rezultate din partidele
amicale jucate în weekend
Astra 2 – Daco-Getica București 0-1
CSO Plopeni – Avântul Măneciu 4-1
Avântul Măneciu – Tinerețea Izvoare 8-0
AFC Brebu – Sportul Câmpina 4-0
CSO Vălenii de Munte – Petrolul Băicoi 3-3
Tricolorul Breaza – CS Cornu 6-2
AFC Băneşti Urleta – Olimpic Cetate Râşnov 2-4
Tirana Homoraciu-Rapid Cosminele 5-2
CS Berceni-Cetatea Coada Izvorului 1-3
AS Strejnic-Petrolul 95 2-2
AS Podenii Noi Valea Dulce – AS Dârvari 2-2

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*