Bobi Verdeș a fost demis de la Vedița Colonești

Potrivit liga2.ro, Vedita Colonesti, formatia din Liga 3, Seria 6 a ales sa isi demita antrenorul chiar inainte de anul nou, Bobi Verdes a fost anuntat ca i-a fost reziliat contractul.

Mă gândeam la strategia pentru anul următor, dar am fost înștiințat că mi s-a reziliat contractul. La o zi după ce m-au anunțat, am luat legătura cu președintele Emilian Hulubei de la AFAN, să-mi primesc banii până în vară, până când îmi expira contractul.

Am făcut un grup unit la Colonești, frumos, eram ca o familie. Jucătorii m-au sunat imediat ce s-a aflat că plec și au spus că le pare rău că nu o să mai lucrăm împreună. Acesta e fotbalul. Câțiva dintre ei mi-au spus că vor să plece și ei, că dacă nu rămân eu, nu mai rămân nici ei. Vreo cinci jucători mi-au zis asta

Dacă e și o parte bună în toată această situație, e că s-a întâmplat acum, în perioada de pauză, pentru că altfel îți găsești echipă. Sper să nu stau prea mult pe tușă, să mă întorc cât mai repede la treabă, ca să nu pierd ritmul”, a spus Bobi Verdeș pentru Liga2.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*