Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO

Astăzi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la Ministeriala NATO, care va avea loc la Bruxelles, în pregătirea Reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi de la Londra, din 3 – 4 decembrie, informează MAE.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul discuţiilor va fi analizat stadiul implementării măsurilor decise în vederea adaptării Alianţei la contextul actual de securitate, atât în ceea ce priveşte consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, cât şi în domeniul proiectării stabilităţii.
De asemenea, schimbul de opinii ministerial va aborda evoluţiile de interes de la nivel global şi implicaţiile acestora pentru Alianţa Nord-Atlantică, precizează sursa citată.
În marja participării la reuniunea ministerială de externe NATO, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state aliate şi partenere.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*