Bogdan Vasiliu, mai bun decât Constantin Căliman!

Sau mai concret, Rapidul, manageriat de Bogdan Vasiliu, a învins Dinamo, echipa creată de Constantin Căliman, pentru diferite experimente financiare! Și spun că Vasiliu este elevul, pentru că, nu cu mulți ani în urmă, Căliman și Vasiliu formau un cuplu ce conducea destinele echipei CSM București.

În Sala Giulești, unde a avut loc derby-ul Rapid-Dinamo, fondul sonor a fost dominat de galeria vișinie, care a cântat timp de 60 de minute, cât a durat partida. Și mi-am adus aminte că n-aveam să găsesc picior de dinamovist în tribune, pentru că gruparea lui Căliman n-are nimic de-a face cu marele club din Ștefan cel Mare. Dinamo Bitcoin este un nume fără rezonanță, fără istoric sau strălucire – ba mai mult, se chinuie an de an să supraviețuiască și să evite desființarea. Trei generații de handbaliste au simțit politicile de austeritate financiară ale conducerii clubului, care ajunsese să plătească mărunțiș, ca să le închidă gura fetelor și să nu se meargă în Justiție. Nu știm cum de Federația a mai permis înscrierea în campionat a unui asemenea club, care nu-și plătește sportivele cu lunile, cu anii, chiar, dar știm cu toții că potecile sportului sunt și ele încurcate, iar fair play-ul a cam dispărut. De altfel, nu mă mai interesează acest subiect, al banilor de la Dinamo Bitcoin, fiecare jucătoare este liberă să-și negocieze soarta, după cum o taie capul!

Căliman și Vasiliu au ridicat CSM-ul, dar au fost dați afară, că n-au executat toate comenzile!

Și revenim la cuplul Căliman-Vasiliu, care, trebuie să recunosc, a contribuit din plin la dezvoltarea clubului Primăriei Capitalei, la nivel de copii și juniori. Politica a fost una bună, pentru că antrenorii și instructorii au mers în toate școlile bucureștene, au făcut selecții, au creat echipe, pe care le-au înscris în campionatele municipal sau ale federațiilor de specialitate. Din păcate, o asemenea construcție impresionantă necesita bani, care au existat la început, ba chiar se și respecatu termene de plată, dar și minunile au limitele lor…
La un anumit moment, s-a ajuns la o colaborare între secțiile de baschet masculin de la Steaua și CSM, un parteneriat extrem de păgubos pentru clubul Primăriei Capitalei, dar impus de fostul edil Sorin Oprescu și preluat, culmea, chiar și de actuala primăriță Gabriela Firea. Din această asociere, CSM a pierdut milioane de euro, dirijate în cine știe ce direcții de un anume Virgil Stănescu, un fost baschetbalist cu trecere la femei, dar și la bărbați.
cali
Și ca să nu mai lungesc vorba, până la urmă Căliman a fost dat afară, pentru că n-a executat toate comenzile venite din primărie. A fost înlocuit cu Vasiliu, un ageamiu pe fotoliul de director, care a semnat și el hârtii favorabile Stelei, așa cum semnează primarii, fără să-și dea seama de consecințe. Și, cum era și firesc, a fost și el exclus, scaunul fierbinte fiind ocupat de Alin Petrache, executat repede, la rândul său, în favoarea Gabriela Szabo, o apropiată a familiei Firea-Pandele și o simpatizantă a lui Stănescu, semnând fără rezerve prelungirea contractului cu baschetul de la Steaua. Un contract care, până la urmă, s-a oprit brusc, cineva din Primărie dându-și seama că ei sunt cu mălaiul, iar Steaua… Din nefericire, contractul a fost făcut în așa fel, încât echipa de baschet masculin a CSM București a rămas pe dinafara campionatului național, cu toate intervențiile făcute la Federația de specialitate.

Aproape toți antrenorii și sportivii din clubul Primăriei îi regret și pe Căliman, și pe Vasiliu, spunând că erau oameni cu care se putea vorbi, care înțelegeau fenomenul sportiv și acționau ca atare. Acum, clubul are pe rol multe procese – și ca pârât, și ca reclamant, nici nu mai știi cine pe cine a dat în judecată, cine cere daune, cine trebuie să le plătească, cert este că toată organigrama a fost bulversată, iar în club domnește neîncrederea. Sunt restanțe la premierile sportivilor și antrenorilor, care au obținut rezultate bune în 2018, sunt restanțe la furnizori, iar în ultimii ani au fost îndepărtați din club antrenori ca Florin Ciupitu, C-tin Frâncu, Adi Pricopi, Ionuț Pungă, Doru Oprea, Dana Strat sau Marius Linte. Nici performanțele nu se mai obțin așa ușor, pentru că nu mai există acea atmosferă de muncă, de angajament. Până când?

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*