Botezul „roș-alb” al arenei „Francisc Neuman”: 150 de fani au făcut atmosferă de meci la antrenamentul oficial al băieților lui Gyuszi Balint

Dacă ziua le-a aparținut politicienilor și vorbele lor dulci, stereotipe, despre o arenă a cărei construcție durat mai mult de șase ani de zile și are și câteva erori de fabricație, seara s-a colorat cu adevărat în „alb-roșu”. Galeria utistă, venită și așa pe ˜„Francisc Neuman” să curețene scaunele de la tribuna I, au cântat și au scandat pentru antrenorii și jucătorii „Bătrânei Doamne”, aflați și ei la primul antrenament pe gazonul stadionului din Calea Aurel Vlaicu.

S-au aprins și reflectoarele și tabelele electronice ca pentru o ultimă repetiție înainte de UTA – Voluntari de mâine seară (ora 21), dar ce este mai important este că fotbaliștii pregătiți de Laszlo Balint au simțit atașamentul fanilor înainte de a intra în istorie, drept generația care a inaugurat noua arenă a Aradului. Fiindcă acustica ajută, dar și pentru că în peluza lor, dinspre ARED-uri, s-au strâns aproximativ 150 de suporteri, mesajul le-a intrat în oase fotbaliștilor, cei nou-veniți primindu-și „botezul” cu această ocazie.

După 15 minute de scandări și încurajări, fanii au părăsit stadionul, pentru că Balint și colaboratorii săi au trecut la partea tactică a pregătirii duelului cu Voluntariul, iar discreția era obligatorie. De sub comanda antrenorului utist lipsesc Ursu și Tomozei (accidentați), dar și juniorii infectați cu COVID.

Miculescu e acasă la Timișoara, în timp ce ceilalți cinci, Opric, Pașcu, Hrezdac, Oroian și Isac sunt la Arad și s-au retestat ieri dimineață. Din păcate, toți au rămas pozitivi și nu se pot alătura, deocamdată, echipei, așa cum se spune și în comunicatul oficial al grupării arădene: ”Cei șase juniori din lotul echipei noastre depistați pozitivi la ultima testare COVID au fost retestați în cursul zilei de ieri. Rezultatele au ieșit tot pozitive, astfel că ei vor rămâne, în continuare, în afara programului echipei. Conform normelor medicale actuale însă, toți pot părăsi izolarea, deoarece termenul impus de 14 zile a trecut”.

Imagini VIDEO cu atmosfera din această seară, de pe arena „Francisc Neuman” și mini-galerie foto AICI:

 

 

0
0

Articolul Botezul „roș-alb” al arenei „Francisc Neuman”: 150 de fani au făcut atmosferă de meci la antrenamentul oficial al băieților lui Gyuszi Balint apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*