Bran mai mult cu tineretul dar deloc cu sportul

Sportul n-are cum să fie altfel decât ultima spiță la cea de-a cincea roată la căruță într-o țară dependentă printr-o preocupare aproape în gol de adâncirea unor mai arzătoare imense probleme, așa încât și o nouă alegere ca nuca-n perete în fruntea MTS a unui ministru cel mult de umplutură în ultima versiune guvernamentală vine doar ca o consecință firească, pe măsura interesului general limitat la adresa acestui domeniu, trăgându-și zilele pe o linie ca și moartă, la peronul ”Și altele”.

Subminată și prădată sistematic în ultimele decenii, România este ca și condamnată, după ei potopul, iar în toată această decădere generală sportul este doar o victimă colaterală, tratat fiind ca atare inclusiv la ora învestirii unor noi miniștri. N-ar fi ei cu mult mai breji nici în vârful unor ramuri cheie, că doar n-ai de unde alege în condițiile în care structurile membrilor de partid n-au fost îngroșate de cei mai străluciți dintre concetățeni, ba poate chiar din contră, așa încât cu atât mai mult în fruntea ”Sportului” n-ar putea fi altcineva decât ca să fie.

Ce mi-e demisionarul nu știu cum, ce mi-e Ioana Bran, înlocuitoarea lui Dunca!?! Dar nu acești miniștri paiață sunt problema, nici pe departe, ci perpetuarea monstruosului sistem care i-a scos în față precum și disfuncționalitatea în regim inert a vastului domeniu cu nenumărate probleme în fruntea căruia au fost învestiți. Este un gros lanț al slăbiciunilor, având la bază ca minusuri fundamentale și de neînlăturat modul general de gândire și acțiune din această biată țară, generat de o mentalitate păcătoasă.

De fapt, opțiunea pentru asemenea miniștri constituie exemple fără echivoc în privința rătăcirii din societatea românească, debusolată fără cale de întoarcere și sorți de izbândă pe drumul pierzaniei. Este doar o chestiune de timp pentru o națiune din care tot mai mulți au tendința să plece pe urma milioanelor deja cu lumea-n cap și în care nesănătos de mulți sunt asistații sociali, falșii ”handicapați” cu acte în regulă ori cei decuplați prin a activa la negru și ilicit, îngroșând rândurile și așa nenumăraților bolnavi și pensionari, pe când la jugul în regim de supraviețuire trag doar alte câteva milioane de lucrători. Dumnezeu cu mila.

Iar în toată această nebunie colectivă sportul n-are cum să fie pe un alt palier decât cel fidel indicat și de un ultim Eurobarometru plasându-i pe români printre cei mai inactivi de pe bătrânul continent când vine vorba de mișcare. Tare mulți habar n-au deloc cu ce se mănâncă așa ceva iar destui din minoritatea având mai mult sau mai puțin de-a face cu acest domeniu sunt din păcate ”după ureche”, inclusiv la teoria chibritului, căci practica oricum ne omoară.

Cultura sportului? Foarte puțini o au cu adevărat în România raportat la totalul în descreștere al locuitorilor iar cultivatorii sunt la rândul lor în regresie numerică, ba chiar încet, încet pe cale de dispariție, și oricum nu se mai fabrică asemenea modele. Amin. Implicit, potrivit mersului lucrurilor, asemenea învestituri în fruntea MTS chiar se pliază pe linia noii idiocrații cu tente absurde.

Educație sportivă? Iar aici referirea este la un alt minister, vital, cu și mai mari probleme. Trebuie doar să efectuezi un simplu exercițiu de imaginație legat de starea și condiția Educației Fizice și Sportului în sistemul de învățământ românesc, căci doar de aceea se și numește Educație Fizică, pentru a deduce că temeliile sunt cât se poate de șubrede, structura generală a întregului domeniu având implicit de suferit.

Și ce mai ironie a sorții, ca tocmai la ora unei lungi așteptări cu deceniile a românilor pentru adjudecarea de către un compatriot a unui turneu de Grand Slam în tenisul de câmp, pe când Simona Halep e pe buzele celor mai mulți, să răzbată de nicăieri tot când vine vorba de sport și numele altei tinere, această necunoscută Ioana Bran, împinsă în arenă din sfera grotescului politic cu a sa imixtiune în tot ce mișcă.

Ironia merge însă și mai departe. Căci pe măsura paradoxului, dacă Halep și-a croit drum în canicula de la Antipozi din postura de numărul 1 mondial, ca dintotdeauna, strict prin propria-i sudoare și transpirație, și a nimănui altcuiva dintre milioanele de compatrioți dintr-odată mari chibiți de sport și brusc atotștiutori în ale măruntaielor acestei lumi, în schimb Bran este reliefată prin unele publicații la ora prezentării sale ca nou șef al MTS conform unei posturi cel mai probabil familiare, pozând pe la ceea ce ar putea fi cel mai probabil diverse serate ori dineuri, de partid sau nu. Neinspirată alegere a unora, un anumit clișeu de arhivă o înfățișează chiar cu mâna lângă un pahar gol. Un boboc sclipitor ca apariție în baza suportului fotografic al introducerilor în scenă, de unde că politica n-ar avea deloc cum să fie curat murdară.

Dar repet, nu Bran este problema. Ci doar un efect al stării generale de fapt. Fără doar și poate, în orice dregătorie cu scaun la cap, alegerea unui ministru în domeniul sportului ar trebui efectuată în funcție de anumite caracteristici și criterii cheie, ținând cont de gradul de expertiză și practică în domeniu al candidatului, de desăvârșirea sa. Precum de exemplu în cazul antrenorilor, omul potrivit la locul potrivit n-ar putea fi cu adevărat complet dacă n-a parcurs măcar și nu doar pasager mai multe etape în evoluția sa, inclusiv pe palierul copiilor și juniorilor sau fie și la nivelul sistemului de învățământ, în Educație Fizică și Sport. La fel cu un conducător al Ministerului Tineretului și Sportului. Ar trebui să-i fie blindată armura cu un arsenal bazat pe experiențe nu doar trecătoare, ci aprofundate, de la ”firul ierbii” și până spre vârful piramidei unui ditamai domeniul. Un argint viu cu multe, multe fațete șlefuite. Iar doar așa ar putea deduce și intui toate implicațiile funcției atribuite, pe când, la vârsta de 31 de ani, nici măcar experiența generală de viață n-ar recomanda-o deloc în fața unui asemenea tablou de comandă. A-i lua însă pe-atâția la bani mărunți te-ar face doar să te jenezi.

Se îngroașă însă sistematic numărul puerililor împinși în față, pe undeva și în lipsă de altceva în condițiile în care mințile mai răsărite migrează ori se dedică fiecare nișei sale, dar și beneficiind de terenul fertil răsturnării tot mai accentuate a valorilor, într-o nație patinând pe clișee și incluzând prea mulți adepți ai impresiilor, închipuirilor și fițelor, superficialități în forme fără fond. Aspiranți care se cred cu tărie mult mai breji decât ar proba-o realitatea și impetuoși în convingerea că li s-ar cuveni. Virtualul bate tot mai crunt factualul.

De la miniștri precum Szabo și Lipă, cândva ilustre campioane în arena unor discipline dure, din păcate devorate de același monstruos sistem, stare de fapt prin prisma căreia învestirea și asocierea cu brambureala administrativă la vârf le-au generat un mare deserviciu de imagine vizavi de reușitele lor în arena competițională, s-a deviat așadar la acești Dunca ori Bran, pasageri de circumstanță pe un carusel mânat pe rând de diverși impostori care se amuză neîncetat pe seama destinului unei națiuni, făcând astfel doar strict jocul clicilor mafiote interne dar și al încrengăturii intereselor externe. Dar haideți s-o încurajăm, căci cu certitudine este un cadru de nădejde, neîndoielnic din plutonul frumoșilor tineri salvatori.

Deși doar o joacă la prima vedere, ”Sportul” este de fapt un domeniu cu greutate, ba chiar esențial prin prisma potențialului său de prevenție în raport cu sănătatea unei națiuni, corelație care este însă prea puțin percepută la adevărata sa valoare, de unde și eroarea de sistem prin care se patinează ca și în gol. De aceea și insistă Sporttim întru cultivarea imaginii sportului de masă, amator, școlar, al copiilor și juvenil, universitar și pentru persoanele cu dizabilități, precum și întru încurajarea la modul general a ideii de mișcare, pentru că lucrurile se leagă, însă puțini văd iar și mai puțini pricep ceva cu adevărat.

Legislația de profil este cum este în România iar capacitatea de aplicare este la cota ineficienței, motive pentru care lanțul slăbiciunilor va zornăi cât se poate de asurzitor și în continuare. Mima este perpetuată iar chiar și o rotunjire a bugetului acestui domeniu nu va stopa declinul unui sistem putred, sac fără fund în care se va azvârli anapoda. Incoerență.

Dar parcă mai contează ceva, în raport cu marea schemă a lucrurilor pe plan mondial!?! Elefantul este în cameră dar degeaba, căci și orbirea este cât se poate de puternică, inducând o incapacitate de percepție a aspectelor cât se poate de clar conturate și limpede definite, răsărite de multișor la orizont pe multiple straturi și din toate părțile. Comparativ, ne mai raportăm așadar doar la insignifiante amănunte de genul unor asemenea învestiri lipsite de substanță, pentru a simți cât de cât cumva că ne-am mai afla oarecum în treabă, când de fapt omenirea a fost pătrunsă de o ireversibilă alterare ale cărei efecte vor deveni într-un ritm tot mai accelerat cu atât mai evidente și dăunătoare.

Parcă le văd fața ”optimiștilor” cu ochelari de cal și ”pozitivilor” la încheierea paragrafului anterior, asta dacă au rezistat totuși cumva ”stresului” de a lectura până la sfârșit.

P.S.: Comisiile parlamentare au avizat-o într-adevăr astăzi pe Ioana Bran pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, cu un raport al voturilor de 21:12.

The post Bran mai mult cu tineretul dar deloc cu sportul appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*