Breaza, 70 de ani!

Două zile de sărbătoare vor fi pentru fotbalul și iubitorii acestui sport din Breaza, astăzi și mâine fiind programate evenimente importante cu prilejul celebrării a 7 decenii de fotbal în această comunitate.
Sâmbătă, cu începere de la ora 9.30, pe stadionul Parc Breaza, începe sărbătoarea a 70 de ani de existență a clubului Tricolorul.
În 1951, Eugen Soriceanu a fost deschizătorul de drum al clubului Tricolorul, care, în existența sa, a reușit inclusiv un an de prezență în eșalonul secund!
”Vom avea ocazia de a urmări, sâmbătă, atât viitorul clubului, cât și trecutul.
Începutul va aparține jocurilor desfășurate de grupele de copii din cadrul clubului.
Partea cea mai așteptată este revenirea la Breaza a unor jucători care au scris o istorie frumoasa pentru fotbalul brezean.
Defta Florin, marcatorul celor două goluri din victoria echipei la barajul de promovare în Liga a 3 – a în 2001, alături de colegii generației 2001 Panfil Florin, Rontea Cristian, Vasile Cornel, Nicolae Ionuţ, Stanciu Laurențiu, Chilom Alexandru, Uțică Marian vor întâlni generația 2009, care a reușit promovarea istorică în Liga a 2- a, reprezentată de Sava Bogdan, Foriko Rareș, Apostol Cristian, Turiac Valentin,Ghidia Răzvan, Vasilescu Andrei, Răuță Florin, Stoica Andrei, dar și actualul director al clubului -Vișan Marius -component al ambelor generații.
Desigur, vom premia și veteranii sportului brezean, dar și oameni care au susținut financiar activitatea sportivă a orașului nostru.
Vă așteptăm alături de noi pentru a le mulțumi într- un cadru festiv pentru toate eforturile depuse” – este anunțul clubului brezean cu privire la festivitatea de astăzi.
Apoi, mâine, de la ora 11,00, echipa care reprezintă fotbalul brezean în Liga A Prahova, una cu aspirații la promovare în acest sezon, va da piept cu Voința Vărbilău, în runda a doua a primului eșalon județean.
Pentru că am ajuns la Liga A Prahova, să spunem că etapa secundă începe astăzi, la orele 11,00, cu 4 jocuri, continuă diseară și se ”închide” mâine dimineață, derbiul etapei putând fi considerat jocul de la Păulești, dintre echipa gazdă și Atletic United.

Programul complet al rundei a doua din Liga A:

Astăzi, ora 11.00
CS Cornu – Avântul Măneciu
Petrolistul Boldești –
CS Mănești Coada Izvorului
ACS Petrolul 95 – AS Strejnic
CSO Teleajenu Văleni – CS Brazi
(se joacă la Drajna)
Ora 18.00:
Unirea Urlați – CSC Berceni
Tinerețea Izvoarele – CSO Băicoi

Duminică 15 august, ora 11.00:
CS Păulești – Atletic United
Tricolorul Breaza – Voința Vărbilău

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*