Burlacu – manager general în FRB!

Cătălin Burlacu – fost multiplu campion cu CSU Asesoft – este noul manager general al Federației Române de Baschet pentru loturile naționale! Burlacu a primit funcția după câștigarea alegerilor de către Carmen Tocală, Cătălin fiind membru în echipa acesteia de campanie. În noua funcție, una foarte importantă în FRB, fosta glorie a baschetului românesc va răspunde de loturile naționale (stabilirea staff-urilor tehnice, acțiuni, selecție, strategie, etc)!

Acțiune pentru Under 14 la Ploiești

Federația Română de Baschet demarează, cu sprijinul structurilor sportive afiliate , Programul Național de Selecție pentru sportivii din categoria de vârstă U14, masculin și feminin (născuți 2008). Astfel, în perioada 3-5 septembrie, va avea loc în municipiul Ploiești o prima acțiune “Trial U14”, la care vor participa nu mai puțin de 150 de sportivi și sportive din întreaga țară, din rândul acestora urmând să rămâna în acțiunea de pregătire, programată pentru perioada 5-10 septembrie, 96 de sportivi și sportive. În cadrul acțiunii de la Ploiești vor participa, alături de antrenorii români. și doi invitați din străinatate- lectorul FECC Nenad Trunic și antrenorul grec Molyvdas Athanasios.
În urma acțiunii de selecție națională “Trial U14”, din cadrul Programului Național de Selecție, va avea loc o altă fază, de pregătire a sportivilor selectați (masculin și feminin), care va avea loc, în perioada 5-10 septembrie 2021, tot în municipiul Ploiești.
Listele sportivilor s-au constituit în urma propunerilor venite din teritoriu, din partea cluburilor cu echipe U13/U14, județul nostru fiind masiv reprezentat (9 baschetbaliști la băieți: Samuel Iohan – CS Câmpina, Mihai Oprea – ABC Linx, Alexandru Vlad și Matei Săfticu, David Tănase, Tudor Staicu, Patrick Dinu, Octavian Ion – ACS Pantera Baschet Ploiești, Frederico Diaconescu – CSM Ploiești.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*