Burleanu, cu ochii pe tinerii UTA-ei: „Îi așteptăm pe Isac, Rusu sau Miculescu să facă pasul la naționala de tineret a României, echipele nou promovate arată foarte bine!”

În ziua petrecută la Arad, cu ocazia amicalului dintre naționalele României și Serbiei (scor 0-0), Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu autoritățile locale și județene, dar nu a mai avut timp să treacă și pe la sediul clubului UTA. În schimb, l-a rugat pe Alexandru Meszar să vină la stadion pentru o discuție ce s-a întins pe parcursul întregii prime reprize a testului cu vecinii de la sud de Dunăre.

Impresionat de UTA și FC Argeș

La final, înainte de a pleca spre Chișineu Criș, pentru o întâlnire cu reprezentanții cluburilor de Liga 3-a, șeful fotbalului românesc a vorbit despre UTA, revenită pe prima scenă a fotbalului românesc după 12 ani de zile. „Ceea ce mă bucură foarte mult este atât UTA Arad cât și FC Argeș sunt echipe nou promovate care arată foarte bine la nivelul ligii întâi. Înseamnă că astăzi avem o altă abordare managerială la echipele de liga a doua și acest lucru este dovedit de această performanță sportivă pe care o înregistrăm la nivelul Ligii 1. Adică, echipele care reușesc să promoveze în Liga 1 nu mai sunt condamnate, ca să spunem așa, de la bun început, așa cum se întâmpla altădată”, a spus Burleanu.

Academia UTA, pepinieră și pentru echipele naționale?

Altfel, discuțiile cu Alexandru Meszar au fost centrare în special pe schimbul de mâine. „Am discutat cu domnul Meszar mai mult despre Academia UTA, despre vârfurile pe care le așteptăm să le urmeze lui Petre și lui Man. Și mă refer la Isac, Denis Rusu, Miculescu, jucători tineri pe care îi așteptăm să facă pasul către naționala de tineret a României și implicit să putem să contribuim la formarea lor. Am fost mai mult interesat despre acest subiect, mai ales că UTA Arad a contribuit în ultimii ani la formarea foarte multor jucători români. Să nu uităm că inclusiv Oaidă a trecut pe aici și au fost și alții care poate acum îmi scapă”, a adăugat președintele FRF.

Vrea să aducă meciuri oficiale ale naționalelor la Arad: „Ne-am dori și noi un gazon perfect”

Răzvan Burleanu a fost în premieră oaspetele noii arene „Francisc Neuman” pe care a vizitat-o în detaliu astăzi, călcând și gazonul cu probleme al Aradului. „Am fost și când era doar un șantier aici, azi mă bucur că avem un stadion gata, un stadion bun de Liga 1, un stadion care poate găzdui inclusiv meciuri oficiale ale echipelor naționale. Într-adevăr, colegii mei din zona operațională s-au aflat câteva zile la Arad tocmai pentru a putea să facem la finalul acestei vizite o serie de recomandări în ceea ce privește găzduirea unor meciuri oficiale  pentru echipele triolore, deci nu doar meciuri amicale În acest sens, am deschis deja acest dialog cu autoritățile locale. Cu siguranță suprafața de joc nu se prezintă în cele mai bune condiții. Am înțeles că este o procedură care ține de primărie, procedură de licitație, este clar ne dorim și noi, la fel cum își dorește și UTA, să aibă parte de un gazon perfect”, a explicat coducătorul de la Casa Fotbalului.

0
0

Articolul Burleanu, cu ochii pe tinerii UTA-ei: „Îi așteptăm pe Isac, Rusu sau Miculescu să facă pasul la naționala de tineret a României, echipele nou promovate arată foarte bine!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*