Bustea, la primul gol în Liga 1 și ce gol: „Nu mă pot bucura, trebuia să câștigăm la câte ocazii am avut”

Sorin Cristian Bustea este unul dintre fotbaliștii care au debutat cu UTA în Liga 1. Polivalentul fotbalist, care a început sezonul în Liga 2-a ca mijlocaș ofensiv lateral, după care a trecut fundaș de bandă, stânga și apoi dreapta, jucase toate minutele în primele două runde ale actualei stagiuni, iar astăzi a fost din nou titular în „alb-roșu”. Cu toate că îi avea concurenți pe post pe doi fundași dreapta de meserie, Tomozei și Pleașcă.

Bustea a fost omul începutului de meci în Trivale, cu un gol de toată frumusețea, ce a semănat foarte mult cu cel marcat în disputa din play-offul ligii secunde, cu Turris. Fotbalistul venit de la Daco-Getica a șutat cu sete din afara careului, mingea mergând direct în colțul din stânga portarului. „Fiind la bază un jucător de atac, încerc deseori și astfel de execuții. Din păcate, nu mă pot bucura de gol, mai ales că a apărut și acea problemă medicală și a trebuit să ies de pe teren. Cred că am fi meritat să câștigăm, am avut destule ocazii și, dacă nu mă înșel, am avut și un penalty. Sau cel puțin așa s-a văzut din tribună. A fost centrare și Tofan a avut mâna dezlipită de corp. Dar, dacă așa a văzut arbitrul, nu avem ce comenta, trebuia să câștigăm în orice condiții”, a spus utistul, aflat – bineînțeles – la prima reușită pe scena primului eșalon.

Bustea fusese creditat și cu un cartonaș galben, pe care  grafica televiziunilor l-a inserat imediat după reușita de 0-1. „Am fost avertizat cu 1 minut înainte de gol, fiindcă arbitrul a considerat că l-am călcat pe Șerbănică la o fază desfășurată în preajma careului nostru. Nici nu mai contează acum, mai rău e că a trebuit să ies pentru o durere în zona mușchilor aductori. Acum nu simt mari dureri, însă doar ecografia va spune dacă am sau nu ceva”, a mai spus fotbalistul „Bătrânei Doamne”.

Deși e un rezultat de egalitate obținut pe teren străin, utiștii nu se pot bucura deloc pentru el. „Cu mai multă concentrare la finalizare cred că reușeam să ne desprindem. Mai ales că la antrenamente stăm bine cu finalizările. Dar, mergem înainte, ne așteaptă un meci cu Poli Iași acasă, trebuie să câștigăm. Avem trei egaluri și cam lipsește victoria”, concluzionat Bustea, înlocuit încă din minutul 18 cu Tomozei, care pe finalul jocului, după ieșirile lui Rus și Ilie, a devenit în premieră căpitanul UTA-ei.

0
0

Articolul Bustea, la primul gol în Liga 1 și ce gol: „Nu mă pot bucura, trebuia să câștigăm la câte ocazii am avut” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*