BUZĂU | VIDEO spectaculos! Finala județeană a Cupei României filmată cu drona

Ediţia 2020-2021 a Cupei României, faza pe judeţ, s-a finalizat miercuri, o dată cu disputarea marii finale.  Phoenix Poşta Câlnău a triumfat şi a cucerit trofeul județean, după ce au trecut de Voința Lipeziș (2-1).

După revitalizarea competiţiilor de juniori, acum AJF a transformat finala de la Cernăteşti într-un adevărat show, cu toate ingredientele necesare – fanfară, o brigadă feminină de arbitri, fesitvitate de premieră de unde nu au lipsit tunurile de confetti, şi mai ales tribune cu fani, după o lungă perioadă de absenţă, spectatorii luând cu asalt micuţele tribune ale stadionului.

Prima repriză a fost dominată de jucătorii din Limpeziş. După o ocazie bună a celor de la Phoenix, Frunză a tras bine din careu, dar balonul a lovit bara din dreapta porţii lui Alin Oprea. Un portar cu intervenţii foarte bune, dacă nu ar fi ieşit la rampă Vasile Nicola, marcatorul celor două goluri ale învingătorilor.

S-a terminat 2-1, iar jucătorii lui Phoenix au sărbătorit succesul. Un triumf important pentru experimentaţii Banu,Sârbescu, Oprea, Nicola sau Lungoci, obişnuiţi de altfel cu trofeele, dar şi un imbold pentru mai tinerii lor coechipieri.

O finală reuşită şi din punct de vedere organizatoric, încheiată în ropote de aplauze binemeritate şi buchete de flori oferite brigăzii de arbitri,  care, aşa cum de altfel era de aşteptat, având în vedere că poartă ecuson FIFA, au fost şi ele la înălţime.

VOINŢA LIMPEZIŞ – PHOENIX POŞTA CÂLNĂU  1-2 (1-2)
Au marcat:Clapon (45+1), respectiv Nicola (30, 45-penalty)

VOINŢA: Paraschiv, Lemnaru, Radu, Ionaşcu, Clapon, Micu, Dragomir, Vladu, Vişan, Chivu, Lazăr. Au mai jucat: Mitrovici şi Jipa  Antrenor: Ioniţă Dedu
PHOENIX: Oprea, Burlacu,V Draghia, Banu, Sârbescu,Marcoşanu, Liscănoiu, Lungoci, Nicola, Matei, Minoiu. Au mai evoluat: Panaitescu, Constantinescu şi Vârlan  Antrenor: Mihai Plăiaşu
Au arbitrat: Alina Peşu, Mihaela Ţepuşă şi Andreea Sava.
Arbitru de rezervă: Diana Ungureanu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*