Cadeții de la UVVG ProVolei încheie anul pe locul 4

Sub comanda antrenorului Marius Mascovits, în următoarea alcătuire: Alex Ciubotariu, Dănut Dobre, Patric Creţa, Iulian Dolga, Adrian Sullei, Sergiu Popovici, Dennis Zâză, Sebastian Sârboiu, Vlad Ştefănescu, Daniel Mihalescu, Daniel Pavel, Lorand Lovas, echipa de cadeți a UVVG ProVolei Arad a obţinut o nouă victorie în seria de vest a Campionatului Naţional de volei masculin,

„Victime” a fost de această dată CNMB Rîmnicu Vîlcea, o formaţie mai bine cotată decât cea arădeană, dar care a trebuit să se recunoască învinsă cu 3-0 (25-15, 25-20, 25-13).  A fost ultimul meci al cadeţilor arădeni în acest an, care au ajuns pe locul 4, întrecerea urmând a fi reluată pe 14 ianuarie 2018 cu deplasare deplasare la Caransebeș. „Multumim pe această cale Primăriei Municipiului Arad care prin Centrul Municipal de Cultură sprijină activitatea voleibalistică si iată că rezultatele încep să apară”, spune preşedintele grupării arădene, Radu Sabău.

0
0

Articolul Cadeții de la UVVG ProVolei încheie anul pe locul 4 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*