Călin Dobra, noul președinte al PSD Lugoj! ”Vom pune pe picioare o filială anesteziată”

Organizația lugojeană a Partidului Social Democrat are de luni, 2 noiembrie, un nou președinte, pe Călin Dobra, fostul șef al Consiliului Județean Timiș. Acesta a preluat interimatul până la organizarea de noi alegeri.



”Am preluat președinția filialei, pentru că mai am multe de spus și de făcut pentru cetățeni. Că Lugojul e orașul meu de suflet, știe toată lumea. Că lucrurile nu au fost tocmai… roz în PSD Lugoj e la fel de clar. Tocmai de aceea, am venit aici ca să muncesc, pentru că asta știu cel mai bine. Alături de social democrații lugojeni, mă voi implica activ în comunitate și mă voi asigura că cetățenii știu tot ce se întâmplă în Consiliul Local care, mâine, are prima ședință. Avem patru consilieri, însă, din opoziție, vom taxa orice derapaj și ne vom asigura că se iau cele mai bune decizii pentru oameni. Avem deja un lider de grup și propuneri pentru membri în comisiile de specialitate. Pe de altă parte, s-a constituit grupul de lucru pentru campania electorală, pentru că ne apropiem de alegerile parlamentare și ne pregătim pentru desemnarea reprezentanților PSD în secțiile de votare. Cu pași siguri și cu o echipă determinată, vom pune pe picioare o filială anesteziată, iar cu seriozitate și implicare, vom recâștiga încrederea cetățenilor”, a transmis Călin Dobra.

Acesta îi succede la conducere fostului primar Francisc Boldea, care s-a aflat în fruntea PSD Lugoj timp de 12 ani, dar și-a dat demisia din funcție după ce a pierdut alegerile locale.

Articolul Călin Dobra, noul președinte al PSD Lugoj! ”Vom pune pe picioare o filială anesteziată” apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*