Câmp de luptă!

Nicoleta Dumitrescu

 

Deși coronavirușii nu dau semne că au obosit, politicienii nu dau nici ei semne că fac dovada că au învățat lecția anului 2020, a confirmării existenței pandemiei, îndreptându-și atenția și proiectele către realitatea zilelor de astăzi. O realitate în care necunoscutul, neputința, imprevizibilul – ba chiar și starea de urgență – stau sub semnul nu doar a ceea ce înseamnă viitorul, ci inclusiv al zilei de mâine.

Degeaba industriile din toate domeniile sunt în agonie și strâng și mai tare cureaua pentru supraviețuire, degeaba se trag semnale de alarmă, degeaba sunt organizate inclusiv proteste în stradă, politicienii de astăzi nu fac altceva decât ceea ce au făcut și cei care s-au aflat înaintea lor: se ceartă! Se ceartă în Parlament, se ceartă ei între ei în interiorul formațiunilor politice, chiar dintre cele aflate acum la putere, se acuză unii pe alții.
Mai e un pic și se termină și luna februarie, vine primăvara, și pare că nimic nu arată că se pot da la o parte demagogia, populismul, râca, defăimarea, senzația fiind că inclusiv aleșii neamului au timp, zilnic, ca să treacă ușor bățul prin gardul curților sediilor partidelor considerate opozante ideilor și planurilor lor mărețe. Săptămâna trecută, opoziția a inițiat moțiune simplă de cenzură împotriva ministrului Sănătății, acum atenția fiind îndreptată către ministrul Economiei. Nici premierul Cîțu nu e mai iubit, ba din contră, toate tunurile celor de la PSD sunt îndreptate către acesta, după ce Guvernul a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. Iar cât de mult îl au la inimă social-democrații pe cel care i-a luat locul lui Ludovic Orban la Palatul Victoria se vede inclusiv prin miile de amendamente deja anunțate. Iar ca să le arate că știe să contraatace, ieri, ca fost ministru al Finanțelor, primul ministru a și pus repede pe hârtie ”costul” acestor amendamente: 600% din PIB, Florin Cîți traducând asta prin faptul că ”PSD vrea să scoată România din Uniunea Europeană”!
E adevărat, nu sunt bani, și tot la fel de adevărat este și faptul că și mai multe fonduri ar trebui alocate tuturor domeniilor, astfel încât, fiecare în parte, să depășească această criză. Însă, s-a văzut vreo urmă de posibil acord în a fi amendat lungul șir de inițiative care au avut ca efect atribuirea de beneficii, mai ales financiare? Votul asupra eliminării pensiilor parlamentarilor a dat ocazia însă ca populismul să iasă la suprafață mai rău decât petele de ulei deasupra apei și asta deoarece, așa cum se știe, orice inițiativă legislativă are drept izvor dorința acordării unor plăți compensatorii pentru toți cei care au contribuit ca anumite partide să aibă, în anii în care au fost alegeri, mai multe voturi decât altele. Practic, nu este o noutate faptul că, de zeci de ani, și au trecut peste 30 de la revoluția din 89, politica a fost, și încă rămâne, cea care dictează totul, fie că este vorba despre dat, fie despre luat.
După ce lefurile bugetarilor au crescut cu cât au crescut, acum, cei ajunși la guvernare au considerat că e cazul ca acestora să li se mai pună pofta-n cui la capitolul majorări salariale, iar ca să simtă și ei, măcar un pic, austeritatea, le-au fost tăiate și voucherele de vacanță! Mai rămâne de văzut cum se va rezolva și cu sporurile. Dar, după cum merg lucrurile, multe dintre deciziile anunțate pe post de revoluții vor fi tranșate în Parlament. Loc care, cu siguranță, va deveni un adevărat câmp de luptă, având în vedere că nu va exista inițiativă legată de alocarea de fonduri care să nu fie întoarsă pe toate părțile, în speranța că, doar-doar, va mai ieși un ban în plus ori se va putea tăia de undeva ca să fie transferați în altă parte.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*