Câmpinenilor le-au fost puse la dispoziție platforme de colectare a deșeurilor provenite din construcții și amenajări

N. Dumitrescu

Considerând că imaginea orașului este mai mult decât importantă, autoritățile locale din Câmpina au pus în aplicare o serie de decizii care au scopul de a le întări locuitorilor spiritul gospodăresc, necesar în a păstra orașul cât mai frumos. Astfel, potrivit Primăriei Câmpina, începând de ieri, locuitorii au la dispoziție două centre de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor provenite din construcții și amenajări. Containerele sunt de diferite culori, în funcție de destinația dată, respectiv: două de culoare gri – pentru deșeuri provenite din amenajarea interioară a locuințelor, construcții sau demolări (de exemplu beton, cărămizi, țigle și produse ceramice, obiecte sanitare- chiuvete, wc-uri etc.) și unul de culoare maro – pentru deșeurile voluminoase (de exemplu mobilier, covoare, saltele etc.) ce vor fi amplasate pe o platformă, atât pe Aleea Parcului, cât și pe Aleea Arinului (cartier Voila). ”Știm că nu întotdeauna câmpinenii au la îndemână toate soluțiile pentru problemele gospodărești cu care se confruntă. Tocmai de aceea, le punem la dispoziție aceste zone de colectare. Deșeurile vor fi aduse de către cetățeni, personal, în aceste centre de colectare și vor fi preluate cu titlu gratuit. Containerele sunt destinate exclusiv persoanelor fizice cu domiciliul în municipiul Câmpina. Încurajăm toți câmpinenii să folosească noile facilități și reamintim că sunt interzise atât depunerile acestor tipuri de deșeuri în pubelele sau în containerele destinate colectării deșeurilor municipale, cât și depunerile necontrolate pe domeniul public, aceste acțiuni putând fi sancționate conform legii”, au anunțat autoritățile din Câmpina.
Primăria a mai subliniat că toate containerele menționate se vor afla pe fiecare locație timp de o săptămână – alternativ, începând cu Aleea Parcului – ridicarea și schimbul lor făcându-se în zilele de miercuri. Pentru deșeurile din construcții, limita va fi de 2 mc și vor trebui puse în saci pentru a evita împrăștierea lor, depunerea voluntară fiind supravegheată prin camere video, evitându-se, astfel, depozitarea necontrolată de asemenea deșeuri de către firmele de construcții.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*