Campioana Europei, Bayern Munchen, pare să aibă un lot subțire pentru a putea spera să-și apere trofeele cucerite în acest an

Bayern este echipa momentului în fotbalul mondial. Pe lângă faptul că a reușit tripla în sezonul trecut, reușind să umilească echipe de top precum Chelsea, scor general 7-1, sau FC Barcelona, scor 8-2 în manșa unică din sferturi, Bayern nu a mai fost învinsă din luna decembrie a anului 2019, iar de atunci a câștigat toate partidele oficiale disputate, cu excepția derby-ului cu RB Leipzig din campionat, disputat în februarie 2020 și încheiat cu scor nul.

Bayern este favorită la casele de pariuri pentru câștigarea celor 3 titluri pe care le are de apărat: are o cotă de doar 1.15 pentru câștigarea titlului cu numărul 31 în Bundesliga, cotă de 6.00 pentru al 6- lea triumf în Liga Campionilor, respectiv cotă 2.25 pentru a ridica deasupra capului Cupa Germaniei pentru a 21-a oară, cote disponibile la agențiile regăsite pe pariuri-bonus.ro. Cu toate acestea, anumiți specialiști sunt de părere că actuala campioană a Europei are un lot prea subțire pentru a face față cu brio pe toate fronturile în noul sezon.

În precedenta campanie, Bayern nu s-a putut baza aproape deloc pe serviciile lui Sule, Hernandez și Tolisso, și tot a reușit să realizeze tripla, însă acest sezon va fi unul mai comprimat, din cauza pandemiei cu coronavirus, care a dus și amânarea Campionatului European de Fotbal pentru vara anului viitor.

În mod obișnuit, pauza de iarnă în Germania dura o lună de zile, însă în această ediție de campionat a fost redusă la doar două săptămâni. Toate aceste lucruri duc la o diminuare a timpului necesar pentru recuperare și implicit la un risc sporit de accidentare.

Bayern a pierdut în această vară 3 jucători de bază, și anume pe Thiago, Philippe Coutinho și pe Ivan Perisic, iar singura mutare efectuată deocamdată de conducerea clubului a fost aducerea lui Leroy Sane. Antrenorul Hans-Dieter Flick a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea ca anumiți jucători să mai fie aduși la echipă, însă totul depinde de conducere.

Bayern are un prim 11 excelent, însă banca de rezerve ar putea să fie extrem de subțire, mai ales în cazul producerii unor accidentări. Unul dintre posturile deficitare este cel de fundaș dreapta, acolo unde este folosit campionul mondial Benjamin Pavard, care are însă un profil de fundaș central și nu are calități extraordinare în terenul advers. Soluția de avarie pentru acest post este Joshua Kimmich, care evoluează la mijlocul terenului, ceea ce ar lăsa un alt loc ce ar trebui să fie acoperit în primul 11.

Aducerea unui mijlocaș central pare a fi, de asemenea, necesară, întrucât singurii 3 jucători de top pe acest post sunt Leon Goretzka, Joshua Kimmich și Corentin Tolisso, însă francezul a ratat întreg sezonul 2018-2019 din cauza unei rupturi la ligamentele încrucișate ale genunchiului și aproape două luni de zile în primăvara anului trecut din cauza unei întinderi la gambă. O variantă de închizător ar putea fi Javi Martinez, însă se zvonește că veteranul în vârstă de 32 de ani ar urma să se întoarcă la Athletic Bilbao în această vară, jucătorul basc aflându-se în ultimul an de contract.

Serge Gnabry, Kingsley Coman și Leroy Sane sunt mijlocașii de bandă pe care îi are la dispoziție Flick, însă noul venit Sane a jucat numai 12 minute în sezonul trecut, din cauza unei accidentări. Pe lângă asta, Coman a lipsit câte cel puțin două luni de zile în precedentele 3 sezoane.

Potențiale probleme ar putea apărea și în centrul apărării, acolo unde Niklas Sule a stat pe tușă jumătate de an din cauza accidentărilor, Lucas Hernandez a lipsit în total 9 luni datorită problemelor medicale, iar cea de-a treia variantă, Jerome Boateng, nu mai este la prima tinerețe.

Nici Thomas Muller nu mai are un înlocuitor, după plecarea lui Coutinho, lucru care face ca orice accidentare să necesite mai multe schimbări de poziție ale celor mai buni jucători disponibili.

Avantajul Bayern-ului este că are un lot de jucători versatili, care pot evolua pe mai multe poziții, însă ținând cont de comprimarea acestei ediții de campionat și de pierderea celor 3 jucători importanți, conducătorii bavarezilor ar trebui să mai efectueze câteva transferuri pentru a-i oferi un plus de liniște antrenorului Hansi Flick.

The post Campioana Europei, Bayern Munchen, pare să aibă un lot subțire pentru a putea spera să-și apere trofeele cucerite în acest an appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*