Campioanele Provinciei se duelează duminică, în primetime!

Campiontul Ligii I a luat o pauză ca urmare a acțiunilor echipelor naționale, însă oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au bătut în cuie programul etapei cu care se va relua întrecerea, între 20 și 23 noiembrie. UTA are programată deplasarea de risc maxim din „fieful” campioanei CFR Cluj, ce va avea loc duminică, în primetime. Duelul celor mai titrate grupări din Provincie, cu câte șase campionate câștigate, va începe la ora 20, în nocturna de pe arena „dr. Constantin Rădulescu”, din Dealul Gruia. Cele două echipe și-au dat întâlnire și în urmă cu o lună de zile, în amical, tot la Cluj, echipa lui Dan Petrescu având câștig de cauză cu 2-0, după reușitele semnate Păun și Rondon.

Iată întreg programul rundei cu numărul 11:

Vineri, 20 noiembrie

Ora 17.00 Politehnica Iași – FC Argeș

Ora 20.30 Dinamo – FC Voluntari

Sâmbătă, 21 noiembrie

Ora 13.00 Academica Clinceni – FC Viitorul Constanța

Ora 19.30 FC Botoșani – Universitatea Craiova

Duminică, 22 noiembrie

Ora 17.00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu

Ora 20.00 CFR Cluj – UTA Arad

Luni, 23 noiembrie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – FCSB.

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

0
0

Articolul Campioanele Provinciei se duelează duminică, în primetime! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*