Campionatul de fotbal al judeţului Prahova: Ediţia 1958/1959 (31)

Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

La consfătuirea FRF din 20 august 1958 se hotărăşte eliminarea din corpul antrenorilor a lui Constantin Anghelache şi Petre Steinbach şi excluderea unui număr de 13 arbitri, dintre care patru au fost din regiunea Ploieşti: Alexandru Ionescu, Panait Popescu, Ion Oprea şi Aristotel Pispiris (scoşi ca reacţionari). Ultimul nivel al campionatului republican, Divizia C, va dispărea pentru ultima dată din analele fotbalului românesc în vara anului 1959. Echipele fruntaşe, printre care şi două din regiunea Ploieşti, Victoria Buzău (locul I, seria a II-a), Carpaţi Sinaia (locul 2, seria a IV-a), promovând în Divizia B, care va „creşte” de la 28 la 42 de echipe, restul, printre care şi Rapid Plopeni, revenind la întrecerile din campionatele regionale. Metalul Târgovişte a ocupat locul trei, seria a III-a a diviziei C, a susţinut împreună cu celelalte echipe clasate pe locul trei în cele şase serii jocuri de baraj pentru promovare în divizia B. Cele şase formaţii participante la acest turneu final au fost următoarele: Dinamo Miliţie Bucureşti, Metalul Târgovişte şi CS Piatra Neamţ, care au făcut parte din seria I, iar Recolta Carei, Textila Sf. Gheorghe şi Aurul Brad, fiind componentele celei de-a doua serii. Târgoviştenii au obţinut următoarele rezultate: 2-3 cu Dinamo Miliţie şi 8-0 cu CS Piatra Neamţ. Învingătoarele din cele două grupe, respectiv Dinamo Miliţie Bucureşti şi Recolta Carei, au promovat în divizia B, iar echipele clasate pe locul secund au susţinut un nou joc, pentru a desemna cea de-a treia echipă ce urma să promoveze. Fotbaliştii de la Metalul din Târgovişte s-au impus clar în faţa celor de la Textila Sf. Gheorghe, cu 2-0. Principala competiţie fotbalistică din „regiune” a avut o singură serie, care a avut în componenţă 15 echipe!, iar „lider” de toamnă pe formaţia Unirea din Azuga. În final, titlul de campioană a regiunii Ploieşti a fost cucerit de o echipă, Olimpia Pucioasa, care în trecut n-a avut „visuri” de mărire, fiind în premieră campioană regională. Din lotul de jucători au făcut parte în această ediţie de campionat următorii: Nicolae Costescu, Cristian Ringheanu, Constantin Teodoroiu, Dinu Rădulescu, Nicolae Diaconescu, Radu Toma, internaţionalul Dumitru Popescu, Mihai Rădulescu, Nicolae Marian, Gheorghe Trandafir, Ion Popescu şi Constantin Minescu.
Clasament final: Campionatul Regional Ploieşti, Ediţia 1958 /59
1. Olimpia Pucioasa 28 18 4 6 60 21 40
2. Unirea Azuga 28 17 4 7 60 38 38
3. Zefir Brăneşti 28 15 6 7 46 37 36
4. CFR Buzău 28 14 7 7 56 31 35
5. Cimentul Fieni 28 13 9 6 48 28 35
6. Unirea Ploieşti 28 13 4 11 52 44 30
7. Muncitorul Schela Mare 28 11 7 10 60 44 29
8. Dinamo Câmpina 28 10 7 11 46 41 27
9. Metalul Mija 28 9 9 10 50 58 27
10 Petrolul Băicoi 28 10 4 14 47 59 24
11 Tricolorul Ploieşti 28 8 9 11 32 53 25
12 Rapid Mizil 28 8 6 14 48 60 22
13 Victoria Moreni 28 8 5 15 29 42 21
14 Petrolul Ochiuri 28 6 5 17 38 67 17
15 Pet. Teleajen Ploieşti 28 5 5 18 28 77 15
La finalul acestui sezon, campioanele regionale n-au susţinut jocuri de baraj şi nici n-au fost promovate în următorul eşalon valoric.
În campionatele raionale, care au ajuns la a VIII-a ediţie, după ce şi-au stabilit învingătoarele, s-a disputat un nou baraj pentru promovare în regiune. Toate aceste echipe calificate, după tragerea la sorţi, au fost împărţite în trei serii, fiecare cu câte patru echipe. Ulterior, Dinamo Caragiale a renunţat la participare. Jocurile s-au disputat în perioada 21-28 iunie 1959.

Clasament final, baraj Regiune, 1959, Seria I

1. Chimistul Valea Călugărească 3 2 1 0 6 2 5
2. Turnătorul Feroemail Ploieşti 3 1 2 0 12 3 4
3. CFR Ploieşti 3 1 1 1 3 1 3
4. Viitorul Drajna de Jos 3 0 0 3 1 16 0

Clasament final, baraj Regiune, 1959, Seria a II-a

1. Victoria Floreşti 3 2 1 0 7 3 5
2. Gloria Fieni 3 1 2 0 6 5 4
3. Voinţa Târgovişte 3 1 1 1 7 3 3
4. Unirea Podu Vadului 3 0 0 3 3 12 0

Clasament final: baraj Regiune, 1959, Seria a III-a

1. Voinţa Rm. Sărat 3 3 0 0 8 1 6
2. Petrolul Urlaţi 3 2 0 1 8 6 4
3. Gloria Buzău 3 1 0 2 6 6 2
4. Dinamo Caragiale 3 0 0 3 0 9 0

Urma să promoveze în Campionatul Regional Ploieşti după disputarea barajului două formaţii din cele trei echipe care au câştigat grupele turneului final. Acestea au susţinut în continuare un nou turneu de baraj pentru a stabili cele două echipe promovate.
Cele trei s-au întâlnit în „meciuri directe” în perioada 5-12 iulie, în care s-au înregistrat următoarele rezultate: Victoria Floreşti – Voinţa Rm. Sărat 3-3, Victoria Floreşti – Chimistul Valea Călugărească 0-0 şi Voinţa Rm. Sărat – Chimistul Valea Călugărească 1-4.
În cele din urmă după înfiinţarea unei noi serii au fost promovate în Campionatul Regional toate cele 12 echipe participante la turneul final al barajului pentru promovare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*