Campionatul de handbal la junioare II, programat să înceapă la finalul lunii

• Patru echipe prahovene, aliniate la start

Petre Apostol

Federația Română de Handbal a anunțat perioada și locul de desfășurare a primelor turnee din cadrul Campionatului Național la categoria junioare II. Competiția ar fi trebuit să înceapă în toamna anului trecut, dar, din cauza pandemiei, a fost amânată.
Conform comunicatului realizat de Federația Română de Handbal, campionatul junioarelor II este programat să înceapă în perioada 27-31 ianuarie, sub formă de turnee, similar cu întrecerile de seniori. Echipele care au dorit să participe au fost repartizate în opt grupe, printre formațiile înscrise regăsindu-se și patru grupări din Prahova: CSM Ploiești, CSȘ Ploiești, HC Activ CSO Plopeni, ACS Olimpic Mizil.
Reprezentantele prahovene vor face parte din Grupa B, alături de CSM Râmnicu Sărat și LPS Buzău.
În Grupa B, primul turneu este programat să se desfășoare la Buzău, când se va disputa, practic, turul, echipele confruntându-se o dată, urmând ca toate să joace câte cinci meciuri în cinci zile.
Conform programării actuale a forului național, al doilea turneu, în care se vor disputa restul de cinci etape ale grupei, ar urma să se desfășoare între 10 și 14 martie.
Primele două clasate din cele opt grupe din faza întâi a campionatului vor avansa în faza a doua a campionatului, urmând să fie repartizate în patru grupe de câte șase formații fiecare. La fel ca în prima fază, meciurile din grupe se vor disputa în două turnee, partidele din tur fiind programate în perioada 1-4 aprilie, iar cele din retur – în perioada 20-23 mai.
Primele două clasate din cele patru grupe vor obține calificarea la Turneul Final, care ar urma să se desfășoare între 9 și 13 iunie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*