Campionatul Județean Timiș: etapa a VI-a

În runda a VI-a din liga a cincea, care s-a disputat în weekend, s-au marcat 93 de goluri din care 61 de către gazde, iar în dreptul echipelor organizatoare am consemnat 15 victorii, oaspeţii reuşind şapte victorii şi două rezultate de egalitate, Comloşu Mare la Cărpiniş, 3-3, şi Sâmpetru Mare la Saravale, 1-1. Liderii, Fortuna, FC Jebel şi Dudeştii Noi îşi păstrează poziţia din clasament în urma victoriilor obţinute pe teren propriu. Putem remarca surprizele produse de Tricoul 1 Iunie Timişoara, Unirea Jimbolia, Petroman, Săcălaz, Bacova şi Topolovăţu Mare, care au câştigat în deplasare.

Seria I

Fortuna Becicherecu Mic – Unirea II Sânnicolau Mare 5-0 (3-0)

Lider al acestei serii este în continuare trupa lui Vasile Luţă, echipa Fortuna, care a reuşit să învingă la scor ocupanta locului secund, Unirea II, administrându-i prima înfrângere. Cele cinci goluri au fost marcate de Bogdan Miheţ (min. 25), Dan Roman (min. 41), Flavius Cioancă (min. 43) și Dragoş Croitoru (min. 48 şi 90+2).

Voinţa Valcani – Mureşul Cenad 3-0 (1-0)

Cele trei boabe pentru elevii lui Aurel Marta au fost marcate de Ioan Drăgoi (min. 12), Cornel Viorel, un autogol în minutul 31, şi Robert Moldovan (min. 83).

Oaspeţii, antrenați de Iosif Harkai, s-au prezentat cu numai 11 jucători, fără cinci titulari: Cristian Radu, Ionuţ Gavrilă, Bogdan Wilheim, Claudiu Sep şi Samir Colompar. Este prima victorie la zero pentru echipa locală împotriva celor de la Mureşul în ultimii 10 ani.

AS Carani – Steaua Roşie Variaş 2-0 (1-0)

Este a treia victorie pe teren propriu a celor de la Carani, pregătiţi de Florin Trif, cu cele două goluri reuşite de Iulian Şuleap, în minutul 27 din lovitură de la 11 metri, şi Dan Dragotescu (min. 75, cu un şut de la 18 metri direct în vinclu).

Voinţa Sarafoleana Saravale – Plavii Delia Sâmpetru Mare 1-1 (0-0)

Au marcat: Adrian Cibotaru (min. 90+3) respectiv Caius Hulbăr (min. 78). De menţionat că Petru Şerban a ratat o lovitură de la 11 metri pentru Voința în minutul 48. Iar golul egalizator a fost marcat la ultima fază a meciului din lovitură liberă de la 22 de metri.

Seria a II-a

FC Jebel – Millenium II Giarmata 2-1 (0-1). Au marcat: Sebastian Secareş (min. 60 şi 75) respectiv Laurenţiu Copoeru (min. 37).

Antrenoru Teo Petruş a folosit următorii jucători: Ionuţ Ciobanu – Cucu, Handra, Apăvăloae, Buruiană, Răzvan Ciobanu, Bercea, Petrişor, Lupşescu, Păianu şi Secareş.

Au mai jucat: Pop, Bulz, Mihai Ciobanu şi Leordean.

Chiar dacă gazdele din Jebel au câştigat acest meci, antrenorul Teo Petruş ne-a declarat că a fost foarte dezamăgit de arbitraj: ”Cu toate că eu nu am reproşat niciodată despre arbitri, astăzi a lăsat de dorit, așa încât am să merg la AJF şi voi depune memoriu împotriva arbitrilor”.

Unirea Banloc – Olimpia Petroman 1-4 (1-2)

Au marcat: Petru Demian (min. 38) respectiv pentru învingători Ioan Buhai (min. 5) şi Alexandru Gardea (minutele 33, 77 şi 90+1). Jucătorul Marco Nemet, de la oaspeţi, a fost eliminat în minutul 53.

Flacăra Parţa – Unirea Ghilad 1-0 (1-0): unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 20 din lovitură liberă de la 20 de metri de Cristian Luchici.

Seria a III-a

AS Dudeştii Noi – Timişul Hitiaş 4-0 (1-0)

Cele patru goluri pentru liderul acestei serii au fost marcate de Răzvan Trandu (min. 25 şi 65), Bogdan Steop (min. 46) şi Alexandru Florea (min. 56). Antrenoru Valentin Miculescu a folosit următorii jucători: Căptălan – Neagu, Greck, Almăşan, Turbureanu, Florea, Trandu, Niţu, Hurdea, Gîrz şi Steop. Au mai jucat: Nichitean, Jula şi Păscălău.

Valentin Miculescu s-a declarat foarte bucuros că fiul său în vârstă de 16 ani, David Miculescu, a debutat la seniori în meciul Olimpia – UTA, fiind introdus în minutul 76. Acesta făcea parte din lotul echipei Electrica, triumfătoare în Cupa Danone Hagi în 2013.

AS Buziaş 2013 – AS Boldur 4-1 (3-0)

Au marcat: Claudiu Groza (min. 14 şi 40), Alin Pâşcă (min. 15) şi Adrian Fădor (min. 60) respectiv Adrian Moşoni (min. 75). Arbitrul Răzvan Nistoran a eliminat un jucător de la gazde, pe Marius Florea, în ultimul minut de joc, pentru lovirea cu cotul a unui adversar, primind cartonaș roşu.

Viitorul Sacoşu Turcesc – Atletic Gavojdia 3-1 (1-1). Au marcat: Aurel Vilcinschi (min. 35 din lovitură de la 11 metri), Paul Guda (min. 70) şi Darius Petri (min. 89) respectiv Andrei Cut (min. 15).

 

The post Campionatul Județean Timiș: etapa a VI-a appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*