Campionatul Județean Timiș: start în retur. Oaspeții, mai multe goluri decât gazdele

Pe un timp de toamnă, chiar dacă marți se anunță echinocțiul de primăvară, în acest weekend s-a reluat întrecerea Campionatului Judeţean Timiș, cu prima etapă a returului ligii a V-a. În care s-a confirmat invincibilitatea celor doi lideri cu maximum de puncte ai seriilor, Fortuna Becicherecu Mic şi AS Dudeştii Noi, care au reuşit victorii în deplasare, dar și al celui de-al treilea lider, Flacăra Parța, din Seria a II-a, care a izbutit un succes pe teren propriu. Multe terenuri au fost îmbibate cu apă şi foarte grele dar toate meciurile s-au jucat în runda de start a părții secunde de campionat. Iar pentru prima dată în această ediție 2017/8, oaspeţii au marcat mai multe goluri într-o etapă decât gazdele, din 103 vizitatorii semnând 53.

Seria I

Unirea Grabaţ – Fortuna Becicherecu Mic 0-9 (0-3). Formația lider antrenată de Vasile Luţă se apropie de 100 de goluri marcate, ajungând la 98 de reuşite. Au înscris: Zoran Radu – 2, Flavius Cioancă – 2, Sorin Oneţ – 2, Ifeanyi Anagor, Daniel Roman şi Sorin Berbece – câte un gol. Iar miercuri va juca pe teren propriu cu Voinţa Maşloc, în Cupa României, mai exact în faza judeţeană Timiș, iar și mai precis în sferturile de finală, de la ora 15.

Voinţa Valcani – Unirea II Sânnicolau Mare 1-1 (0-1). Au marcat: Dragoş Buicu (min. 89), respectiv Tomas Coszma, care a deschis scorul pentru trupa lui Toma Stoianov în minutul 9. Gazdele au egalat cu un minut înainte de final, transformând o lovitură liberă de la 17 metri, fructificată de nimeni altul decât veteranul Buicu.

Dacia Cărpiniş – AS Carani 4-3 (1-1). Au marcat: Liviu Zahorneanu (min. 12, din lovitură de la 11 metri), Alexandru Benea (min. 50, direct din corner), Liviu Farcaş (min. 53) şi Răzvan Burghelea (min. 58), respectiv Alexandru Neag (min. 22), Denis Vuin (min. 75) şi Dan Dragotescu (min. 75).

AS United Bencecu de Sus – Plavii Delia Sâmpetru Mare 1-1 (0-0). Au marcat: Valentin Martin (min. 75), respectiv Sorin Mihoc (min. 57).

Unirea Jimbolia – Tricoul 1 Iunie Timişoara 0-1 (0-0). Formația lui Ioan Neamţu a puntat cu două minute înainte de finalul meciului, prin Lucian Gheorghevici. De bucurie, cheia de la vestiarul unde s-au echipat jucătorii a fost luată de vizitatori, iar gazdele urmează să recupereze utilul obiect de la antrenorul timişorean.

*

Seria a II-a

Flacăra Parţa – Unirea Banloc 3-1 (0-1). Au marcat: Andrei Mogoş (min. 53), Gheorghe Sabău (min. 56) şi Bogdan Andriucă (min. 77), respectiv Florin Botorea (min. 27).

Antrenorul Daniel Drăgan a folosit următorii jucători: Raul Ionescu, Valentin Andruşcă, Adrian Milovan, Călin Bar, Daniel Nicolaescu, Irinel Pană, Gigi Pais, Gheorghe Sabău, Daniel Alexin, Bogdan Andriucă, Andrei Aioanei. Au mai jucat: Andrei Mogoş, Daniel Mitrescu, Alin Ardelean. Rezerve: Claudiu Ungureanu şi Ruben Nicolaescu.

Timişul Urseni – Rapid Săcălaz 1-4 (1-1). Au marcat: Ovidiu Albesc (min. 60), respectiv pentru învingători: Arinel Trif (min. 15 şi 90), Sebastian Smochină (min. 35) și Ovidiu Albesc (autogol, min. 41).

FC Ripensia II – AS Corneşti 8-2 (5-2). Jocul s-a disputat pe terenul FZB din cartierul Freidorf. Au marcat: Denis Golda (min. 1, 23, 33, 41), Andrei Dumiter (min. 43 şi 52) şi Răzvan Cluci (min. 65 şi 78).

*

Seria a III-a

Bogdan Steop

Viitorul Sacoşu Turcesc – AS Dudeştii Noi 1-4 (1-1). Au marcat: Marius Tufiş (min. 6), iar pentru învingători Bogdan Steop (în minutele 20, 52 şi 88) şi Răzvan Trandu (min. 66). Liderul s-a respectat printr-un nou succes, și în debutul returului, rămânând în continuare fără înfrângere, de fapt cu maximum de puncte. Vioară întâi a fost din nou Bogdan Steop, care a reuşit un hat-trick.

La fluierul arbitrului Eugen Gheorgheoiu au jucat următoarele formaţii:

Viitorul Sacoşu Turcesc: Marian Borta – Cristian Todea, Emilian Severin, Alin Faur, Neluţu Ploscaru (min. 46, Ştefan Briceag), Raul Petiu, Simin Vilcinschi, Adrian Ganea, Marius Tufiş (min. 86, Ioan Cseh), Darius Petri (min. 46, Alexandru Giurcă), Lucian Tătaru (min. 70, Alin Prodan).

Antrenor Tristian Koller. Rezervă: Cosmin Rusu.

Dudeştii Noi: Marius Sabac – Ladislau Greck (min. 84, Raul Neagu), Octavian Firuţ, Valentin Danci, Dominic Turbureanu (min. 85, Teodor Păscălău), Alexandru Florea, Alexandru Almăjan, Răzvan Trandu, Mihai Hurea, Marius Nichitean, Bogdan Steop (min. 65, Marius Gaga).

Antrenor: Valentin Miculescu.

Rezerve: Alexandru Căptălan şi Vasile Mecleş.

Gloria Moşniţa Nouă – AS Buziaş 0-3 (0-0). Debut cu dreptul pentru Silviu Bălace, care a preluat banca tehnică a echipei din Buziaş, după ce clubul din renumita localitate timișeană s-a reorganizat în această iarnă, având un proiect îndrăzneţ. Cele trei goluri au fost marcate de Claudiu Groza (min. 55) şi Caius Marta, în minutele 75, din lovitură de la 11 metri, şi 92.

Autoliv Lugoj – AS Bacova 4-0 (3-0). Victorie clară pentru antrenorul-jucător Florin Grozoni și elevii săi, prin golurile reuşite de Cristian Sîrbu (min. 20 şi 29), tocmai Florin Grozoni (min. 25) şi Cristian Căplescu (min. 55). Gazdele au evoluat din minutul 56 în zece jucători, dat fiind că Valentin Coţolan a fost eliminat pentru două cartonașe gabene .

Olimpia Darova – AS Recaş 1-2 (0-0). Au marcat: Ionel Pîntea (min. 50), respectiv pentru elevii pregătiţi de Sorin Micşa au punctat Virgil Sălăjan (min. 65) şi Raul Lazea (min. 88).

În fine, AS Tormac – AS Boldur 2-2 (1-1). Au marcat: Daniel Vlădulescu (min. 26) şi Rendo Boti (min. 50), respectiv Bogdan Constândana (min. 13) şi Florin Bolgea (min. 60).

Rezultatele etapei a XVI-a în liga a V-a timișeană, ierarhiile la zi, pe coloana datelor tehnice.

 

 

 

The post Campionatul Județean Timiș: start în retur. Oaspeții, mai multe goluri decât gazdele appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*