Campionatul Municipal Timișoara, cu 5 etape înainte de final

Eșalonul al șaselea local a programat în această săptămână etapa a XVII-a, iar cum Electrica, lider al Seriei I, a așteptat pe margine în această a șasea rundă din retur a Campionatului Municipal Timișoara, a părăsit primul loc după ce a dominat sezonul până acum, în favoarea Universității de Vest din Timişoara, pe când Seria a II-a cei din Albina păstrează diferenţa de un singur punct în faţa Chişodei. De urmărit așadar ce se va mai întâmpla în ultimele 5 etape ale ediției…

Seria I

Universitatea de Vest din Timişoara – Flacăra Parţa II 7-0 (2-0)

Cele şapte goluri pentru trupa lui Remus Datcu au fost marcate de Florin Olariu (min. 15), Mihai Olariu (min. 20, din lovitură de la 11 metri), Ionuţ Vucea (min. 70, 74, 77 – din lovitură de la 11 metri, şi 80) și Gabriel Bud (min. 85). Iar cu această victorie echipa studenţilor timişoreni a urcat pe primul loc, cu un punct mai mult decât ocupanta locului secund, Electrica, a doua cu 35 de puncte.

ASU Politehnica II – ACS Ghiroda II 1-2 (0-1)

Au marcat: Mihai Jorza (min. 55) respectiv pentru învingători Vlad Bura (min. 30) şi Alin Miloş (min. 74).

În această etapă Electrica şi CSŞ Bega au stat.

*

Seria a II-a

Timişul Albina – Unirea Cerneteaz 6-0 (4-0)

Trupa lui Vasile Popaluca a câştigat cu ”un set la zero” în faţa veteranilor de la Cerneteaz, antrenați de Adrian Gabor. Au marcat: Alin Aruxandrei de 3 ori, Daniel Lazăr două goluri şi Gabriel Marcu unul.

Chiar dacă a fost programat, meciul ACS FC Chişoda – Dedy Mid Sînmihaiul Român nu s-a disputat, echipa gazdă fiind anunţată în ”ceasul a 12-lea” că oaspeţi nu se vor prezenta. Și mai sunt doar câteva etape, așa încât oare când va fi partida reprogramată?

Echipele Atletic Timişoara şi Electrometal au stat.

Rezultatele și ierarhiile, pe coloana datelor tehnice.

The post Campionatul Municipal Timișoara, cu 5 etape înainte de final appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*