Canada a instalat în post primul guvernator general indigen

Canada a instalat o femeie indigenă ca guvernator general, prima astfel de persoană ce va ocupa acest post, în cadrul unei ceremonii elaborate care a scos în lumină efortul ţării de a se împăca cu trecutul său colonial, a relatat ieri Agenţia Reuters, preluată de Agerpres. Prim-ministrul Justin Trudeau a numit-o pe Mary Simon – fostă jurnalistă, ambasador şi avocat al comunităţii inuite – pentru a servi ca reprezentant în Canada al şefului statului, regina Elisabeta a II-a, la începutul acestei luni. Simon este prima persoană indigenă ce preia acest rol, creat acum mai bine de 400 de ani pentru a reprezenta puterea colonială pe teritoriul nord-american. Schimbarea intervine în timp ce Canada se luptă cu moştenirea tratamentului său faţă de indigeni. „Avem nevoie de oameni ca dna Simon, pentru că avem nevoie de oameni care să construiască poduri şi să ne aducă împreună”, a declarat Trudeau la ceremonie.
Începând din mai, sute de morminte nemarcate de copii au fost descoperite la foste „şcoli rezidenţiale”, stabilite pentru copii indigeni separaţi cu forţa de familiile lor în ceea ce o Comisie de Adevăr şi Reconciliere a numit „genocid cultural”. „Am auzit de la canadienii ce descriu un sentiment reînnoit al posibilităţilor pentru ţara noastră şi sper că pot aduce oamenii împreună”, a spus Simon, în vârstă de 73 de ani, după ce a fost instalată în post. Ceremonia, difuzată de Canadian Broadcasting Corp şi în limba inuktitut (dialect al limbii inuite – n.r.), nativă a lui Simon, a fost redusă ca durată, iar din cauza COVID-19 s-au purtat măşti. Un toboşar a însoţit intrarea ei în Senat unde ea a depus jurământul. Guvernatorul general îndeplineşte funcţii precum depunerea jurământului în faţa sa de către guvern şi semnează oficial legislaţia, dar este de asemenea comandant şef al armatei şi poate convoca sau dizolva Parlamentul.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*