Când trecem la ora de iarnă, ce modificări produce

Când trcem la ora de iarnă? este intrebarea pe care tot mai mulţi români şi-o pun odată cu venirea lunii octombrie. Ei bine, trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea dintre 28 octombrie și 29 octombrie 2017, schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4.00 a dimineţii de 29 octombrie 2017 devine ora 3.00.

Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.

Cum ne influenţează sănătate trecerea la ora de iarnă

Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale.

„Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.
Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Trecerea la ora de iarnă poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală. Potrivit unei cercetări efectuate de oameni de știință australieni, numărul de sinucideri este mai mare în primele săptămâni după trecerea la ora de vară față de restul anului.

Studiile cercetătorilor au evidenţiat o serie de efecte negative ale trecerii la ora de iarnă, printre care se numără:

– irascibilitatea, tulburarile de somn şi cresterea nivelului de stres

– perturbarea rutinei zilnice, care ne ajută să fim organizaţi şi să ne dozăm energia corespunzător

– instalarea asteniei de toamnă

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*