Când va scăpa Ploieştiul de gunoaie?

• Unul dintre viceprimari insistă pentru rezilierea contractului cu operatorul de salubritate
• Protocol între Primăria Ploiești și Garda Națională de Mediu Prahova pentru depistarea și identificarea acelora care aruncă deșeuri

 

N. Dumitrescu

La o săptămână după anunțul municipalității, potrivit căruia din noaptea de 11 spre 12 august s-a demarat o amplă activitate de igienizare a căilor publice și de ridicare a deșeurilor menajere existente la nivelul platformelor gospodărești, ploieștenii așteaptă ca să nu se mai împiedice de gunoaie, mai ales ziua! Și asta deoarece mai prin toate cartierele orașului, inclusiv pe trotuare, se văd aceleași gunoaie care existau și în urmă cu câteva săptămâni, ”moda” acum la operatorul de salubritate fiind ca să golească pubelele, dar ceea ce s-a adunat pe lângă să fie lăsat tot acolo! Iar confirmarea faptului că operatorul de salubritate nu reușește să facă față munților de gunoaie ce umplu Ploieștiul a venit chiar și din partea unuia dintre cei doi viceprimari ai municipiului- Magdalena Trofin, care, ieri, pe pagina sa de facebook a ținut să menționeze că, în momentul de față, ”Rosal nu mai poate și nu mai dorește să ofere servicii de calitate locuitorilor municipiului Ploiești, chiar dacă aceștia plătesc facturile”, operatorul de salubritate bătându-și joc de ploieșteni de ani de zile! Pe de altă parte, Primăria Ploiești a anunțat că a semnat un protocol cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în vederea depistării și identificării acelora care aruncă deșeuri. Însă, se pare că, în lupta sa cu operatorul de salubritate, primarul Andrei Volosevici nu are și sprijinul colegilor din partid, nici la a doua întâlnire cu parlamentarii de Prahova, pe tema salubrității din Ploiești, care avut loc acum două zile, nefiind prezent, ca și la prima întrevedere pe aceeași temă, niciun deputat sau senator de la PNL.

În continuare, mai prin tot orașul se pot observa gunoaie neridicate, inclusiv pe trotuare, așa cum erau inclusiv ieri dimineață pe una dintre străzile destul de circulate din Ploiești, care duce către sediul Direcției de Finanțe Publice Prahova, respectiv pe strada Aurel Vlaicu, câțiva saci proptiți de zidurile unei instituții publice – Secția Drumuri naționale Ploiești – zăcând acolo de zile bune, fără să fie deranjați. Ieri, pe pagina sa de socializare, și unul dintre viceprimarii Ploieștiului, Magdalena Trofin, a ținut să reacționeze față de încă nerezolvata criză a gunoaielor. Susținând, din start, că operatorul de salubritate dar și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor (ADI) Prahova umilesc ploieștenii în fiecare zi, aceasta a ținut să menționeze: ”Este clar că în acest moment Rosal nu mai poate și nu mai dorește să ofere servicii de calitate locuitorilor municipiului Ploiești, chiar dacă aceștia plătesc facturile! Rosal își bate joc de ani de zile de ploieșteni iar datoria noastră ca aleși publici, ca politicieni, este să servim interesul cetățeanului mai presus de orice interese politice. Primăria Municipiului Ploiești a reziliat contractual pe care îl avea cu Rosal pentru Curățenie Căi Publice, dar nu este suficient pentru a avea un oraș curat. Solicit Consiliului Județean și ADI Deșeuri Prahova să rezilieze contractul cu Rosal! Ploieștenii merită servicii de calitate!”. Iar ca să facă dovada faptului că ploieștenii sunt umiliți de operatorul de salubritate atunci când doresc să plătească direct pentru ridicarea unor deșeuri, viceprimarul a redat și mărturia unei ploieștence care a încercat să colaboreze cu Rosal pentru ridicarea deșeurilor rezultate din amenajarea locuinței și care a fost nevoită să plătească pentru o benă de 5 metri cubi …2.800 de lei!
În acelaşi timp, prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești a anunțat că a încheiat un protocol cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova în scopul prevenirii și combaterii faptelor de încălcare a prevederilor legale în vigoare privind gestionarea deșeurilor și transportul acestora, la nivel local. Protocolul este valabil pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de ieri, iar prin intermediul acestui plan de colaborare instituțiile amintite se angajează să aibă un schimb permanent de date și informații, în contextul acțiunilor comune pe care le vor derula urmând să se sprijine reciproc în vederea aplicării măsurilor legale în vigoare, în domeniul protecției mediului. Astfel, așa cum s-a anunțat, cele două instituții vor organiza împreună acțiuni care vor viza diminuarea numărului faptelor contravenționale ce conduc la poluarea excesivă a mediului, reprezentanții Poliției Locale Ploiești urmând să participe, conform competențelor legale, la misiuni comune cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în cadrul cărora se va verifica modul în care sunt respectate normele referitoare la protecția mediului de către persoanele fizice sau juridice. Se vor urmări, în principal, depistarea și identificarea persoanelor care depozitează sau abandonează deșeuri, inclusiv cele provenite din lucrări de construcții sau demolări, în alte locuri decât cele special amenajate. De asemenea, se au în vedere și depistarea și identificarea persoanelor care execută activități de transport a deșeurilor, cu încălcarea prevederilor legale, respectiv fără autorizații, în cadrul acestei cooperări interinstituționale urmând să fie aplicate sancțiuni contravenționale, inclusiv la confiscarea vehiculelor cu care se face transportul deșeurilor.
Pe de altă parte, însă, pe data de 18 august a.c., a avut loc o nouă întâlnire pe tema salubrității din Ploiești, a doua după cea organizată săptămâna trecută, dintre primarul Andrei Volosevici și parlamentarii de Prahova, la care nici de această dată nu a fost prezent niciun senator sau deputat de la PNL! În cadrul întrevederii s-a convenit ca toți parlamentarii prahoveni să susțină o serie de amendamente la două legi aflate în vigoare – a serviciului de salubrizare a localităților și cea a Poliției locale- propunerile venind din partea municipalității ploieștene. Amendamentele vizează modalitățile de a afla numărul real de gospodării, respectiv de locuitori pentru care se prestează în mod real servicii de salubritate; modalitățile de plată pentru serviciile operatorilor de salubritate, plecând de la faptul că se oferă servicii de proastă calitate sub pretextul obligației localității de a plăti servicii pentru un număr maximal de locuitori pe care nu-l știe nimeni cu adevărat; întărirea rolului poliției locale în sancționarea celor care nu respectă prevederile legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale. Zilele următoare va fi definitivată forma finală a inițiativei legislative care să cuprindă amendamentele menționate, care ar urma să fie depusă la Parlament luna viitoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*