Candidaţii social-democraţilor prahoveni pentru alegerile parlamentare, prezentaţi ieri în mod oficial

Nicoleta Dumitrescu

În prima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, social-democraţii prahoveni au ţinut să-i prezinte, în mod oficial, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Ploieşti, pe candidaţii aflaţi pe primele locuri în competiţia scrutinului din 6 decembrie. Astfel, la Camera Deputaţilor, lista este deschisă de preşedintele Organizaţiei Prahova a PSD, Bogdan Toader, urmat de Simona Maya Teodoroiu şi deputatele în funcţie Graţiela Gavrilescu şi Rodica Paraschiv. La Senat, prima poziţie este ocupată de către senatorul în funcţie Radu Oprea, secondat de actualul deputat Laura Moagher şi consilierul local ploieştean George Sorin Botez. „Pentru alegerile parlamentare, venim în faţa prahovenilor cu o echipă de oameni care şi-au dovedit competenţa. După părerea noastră, este cea mai bună echipă pentru Parlamentul României. Am ţinut ca încă din prima zi a campaniei electorale să prezentăm candidaţii pentru judeţul nostru, din respect pentru prahoveni. Din păcate, debutul acestei campanii este după o zi destul de neagră, la nivel naţional, când s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus, mulţi specialişti în domeniu susţinând că sunt din cauza măsurilor luate de Guvernul PNL, care nu au fost dintre cele mai bune, dovadă şi decizia care s-a anunţat deja, de instituire a carantinei parţiale începând cu data de 9 noiembrie, timp de o lună”, a declarat Bogdan Toader. În acest context, şi în calitate de candidat, liderul social-democraţilor prahoveni a menţionat că, în noile condiţii, şi modul de a face campanie pentru alegerile parlamentare va fi unul dificil. „Vom încerca să găsim cele mai bune variante ca mesajul nostru, respectiv oferta noastră electorală să ajungă la prahoveni. Prahovenii trebuie să fie informaţi despre faptul că noi avem soluţii. Programul PSD are soluţii, fiind pregătit de specialişti în domeniile cele mai importante”, a mai menţionat Bogdan Toader. Subliniind faptul că în ultimele luni românii au putut vedea ceea ce au putut să ofere liberalii, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile de combatere a efectelor pandemiei, reprezentanţii PSD speră ca la alegerile parlamentare să obţină în Prahova cinci mandate de deputat şi două de senator. „De când au venit liberalii la guvernare, cred că românii au înţeles despre ce este vorba şi pot face diferenţa. În favoarea noastră, a PSD, stă programul de guvernare al partidului, care oferă măsuri concrete în toate domeniile importante, program pe care urmează să-l prezentăm sindicatelor şi antreprenorilor. Milităm, în continuare, pentru creşterea punctului pensiei cu 40% şi dublarea alocaţiilor pentru copii. În favoarea noastră ne bazăm şi pe mobilizarea electoratului, un punct forte, care ne va avantaja. Deşi personal am susţinut că ar fi fost nevoie de amânarea acestor alegeri, încă de acum şase luni, tocmai din cauza pandemiei, dorim ca electoratul să vină la vot şi să facă diferenţa între deciziile luate de PNL şi cele propuse de PSD. Riscurile organizării alegerilor locale s-au văzut însă, prin faptul că numărul de îmbolnăviri a crescut după acest scrutin. Prin urmare, este posibil ca şi după 7 decembrie numărul persoanelor confirmate cu noul virus să explodeze, nefiind exclusă nici instituirea stării de urgenţă, chiar dacă acum nu se vorbeşte despre aşa ceva”, a mai adăugat Bogdan Toader, la conferinţa de presă în care au fost prezentaţi candidaţii PSD pentru judeţul Prahova la alegerile parlamentare.

Text la comanda
PSD Filiala Prahova, CUI MF 11232020

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*