Cântărețul Rod Stewart, scandal imens la meciul Anglia – Scoția!

După meciul dintre Anglia și Scoția a izbucnit un mare scandal – fanii scoțieni au intrat pe teren, inclusiv cântărețul Rod Stewart, care are dublă cetățenie, scoțiană și britanică. Aceștia au rupt bucăți din stadion, pe care le-au băgat în buzunare, apoi au stricat și porțile, provocând un dezastru.

”Am vrut să merg pe teren cu ceilalți fanatici suporteri scoțieni, dar eram cu tata și a spus nu. I-am replicat că n-ar fi tocmai bine să încerce să mă oprească. Când am ajuns pe teren, poliția m-a oprit și mi-am ridicat pălăria, ca să-mi arăt fața. Când ofițerul m-a văzut, m-a recunoscu și m-a lăsat să plec”, a povestit cântărețul.

Și vorbim despre meciul din 1977, de pe Wembley, când Scoția a câștigat cu 2-1. Stewart era un cântăreț cunoscut încă din acea vreme, dar și un fanatic suporter al fotbalului. De altfel, dacă vorbim despre întâlnirile dintre echipele de fotbal ale Scoției și Angliei, atunci trebuie să ne întoarcem în timp și să spunem povestea fiecărei partide, istorie care a-nceput în anul 1872! Au fost bătălii memorabile, iar cea din 4 iunie 1977 este amintită de fiecare dată, inclusiv prezența activă a lui Rod Stewart, pentru că nu de multe ori templul fotbalului mondial, Wembley, este vandalizat de suporteri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*