Capu’ face, handbalu’ trage!

Românul spune că tot capu’ trage, dar noi am adaptat zicala, așa cum este ea valabilă în handbalul românesc. Așadar, ca-n fiecare vară, arbitrii și observatorii își dau întâlnire, separat, firește, pentru sesiuni de lucru intense – își analizează activitatea, primesc recomandări noi, ba chiar susțin și examene, pentru a primi viza de recunoaștere în sezon care urmează.

Acțiuni normale, aș putea spune, mai ales că în ultimul campionat și arbitri, și observatorii, au călcat la greu în străchini, la toate nivelurile, iritând peste măsură echipele aflate în lupta pentru cei doi poli ai clasamentelor. Au fost adevărate spectacole grotești care trebuie date uitării cât mai repede, iar arbitrii care au fost actorii principali trebuie să meargă cât mai grabnic la biserică și să dea acatiste, pentru a se apăra deduhurile rele, care le-au influențat arbitrajele!

Doar că anul acesta, unul din capii Federației, căruia inteligența i-a dat pe-afară, s-a gândit să le strice tot programul și observatorilor, și arbitrilor, din pricina faptului că la prima Adunare Generală, programată pe 29 iunie, în sala de la Rin Grand Hotel a venit doar o cincime din totalul membrilor afiliați, adică ceva mai puțin de 40 de votanți, față de peste 200, câți ar fi trebuit să fie. Omul nostru cu capul plin de scântei a decis ca și observatorii, și arbitrii să vină la București și să-și susțină consfătuirile, iar în acest fel să participe și la Adunarea Generală, reprogramată la sfârșitul lui iulie.

Doar că cei în cauză, adică și observatorii, și arbitrii, sunt total nemulțumiți de această decizie – programul acțiunilor era făcut și se întindea pe mai multe zile. Observatorii mergeau la Herculane, unde aveau de gând să stea două zile și jumătate, poate chiar trei, cu tot cu sesiunea de examen. Arbitrii își făcuseră planuri să meargă la Cheile Grădiștei, unde urmau să dea probele teoretice și practice cam tot pe o perioadă de trei zile. Din păcate, venind la București, totul s-a redus la o zi și jumătate, pentru că aici sunt alte cheltuieli, pe care oamenii le suportă din buzunarul propriu. În plus, lectorii trebuie să-și reconsidere comunicările și orele de examene, să le comprime, pentru că Adunarea Generală, programată în miezul zilei, le strică tot programul.

Și dacă în campionatul viitor arbitrii vor da greș, supliniți, uneori, și de observatori, toată lumea va avea scuza că nu a primit ultimele informații din regulamentele în vigoare, că n-a știut cum să interpreteze o fază sau alta, din pricina cursurilor care au durat mai puțin. Prin urmare, să nu ne așteptăm la o îmbunătățire a activității judecătorilor, care vor continua, cu nonșalanță, să-și bată joc de munca antrenorilor și a sportivilor. Vom fi și noi mai atenți și vom semnala toate aceste derapaje, indiferent de numele celui ce ține fluierul în gură! (Ionel Pană)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*