Cărarea pierdută, discoteca uitată

Florin Tănăsescu

 

Era pe vremea pantalonilor evazaţi şi a ţigărilor Carpaţi, fumate sau palmate prin discotecile – amintiri de la sate. Prin cămine culturale. Azi, multe dintre ele dărâmate. Au fost, precum bisericile, mutate de la locul şi  rostul lor. Ca mai toate…

A fost cândva…
Era  timpul când lumea citea – mai mult sau mai puţin pe sub mână – Eliade. Şi se-ntreba: cum arată Domnişoara Maitreyi? Blondă, şatenă, brunetă? Fardată? Apoi,  lumea îl recitea din nou pe Eliade. „La Sânziene”, de astă dată.
A fost timpul cailor bronzaţi sub raze de lună. Mestecam gumă pe cărarea care ne ducea la discotecă. Sau înghiţeam bomboane „Tic-tac”. Dacă se petrecea vreo minune şi ne invita la dans vreo fată? Dacă Domnişoara „Raz dva tri, Madeline şi Ali”, după care multora li se scurgeau ochii – ne invita? Dacă?
O, ce speranţe aveam atunci, la vremea mânjilor mângâiaţi de razele de lună! Şi-a cailor bronzaţi. Şi nelegaţi…
Era potecă spre discotecă şi iarna. Îmbrăcaţi cu cojoace Alain Dellon – originale sau imitaţii,  ce mai conta amănuntul ăsta? – luam azimut tot discoteca. Se auzea Ottawan – „Haut les mains!”. Adică, „Mâinile sus!. Şi alungeam braţele spre razele lunii de care se lăsau bronzaţi caii… Ba, chiär credeam atunci că vom ajunge la stele. Sau ele ne vor lumina viaţa. Eh, nişte naivi…
Da, era pe vremea pantalonilor evazaţi, când Elvis Presley venea în discotecă la braţ cu „O fată fericită”. Noi nu puteam ridica ochii la ea. Dar puteam visa că odată şi-odată vom ridica şi  ochii din podea. Visam!
N-a fost să fie, chiar dacă Pasărea Colibri ne spunea: „Ploaia care va veni le va spulbera pe toate”. Doar caii bronzaţi sub razele de lună nu credeau. Doar nechezau.
S-a întâmplat că, încet-încet, drumul – potecă spre discotecă a dispărut. Aşa, din senin. Precum e titlul unei cărţi: „Cărarea pierdută”.
Mulţi, foarte mulţi – generaţii întregi – am rătăcit şi cărarea.
Uneori, o simţim pe-aproape. Miroase a parfum „Intensa”. Sau şi mai frumos: a „Fa”! Vă mai aduceţi aminte de parfumul „Fa”?
Vă mai aduceţi aminte de caii bronzaţi sub lună, sub stele? Nu mai sunt. Dacă doriţi să-i mai  vedeţi, priviţi-le  umbra pe  pereţi !
Dacă doriţi să găsiţi „Cărarea pierdută” spre discoteca unde domnişoara „Raz dva tri, Madeline şi Ali” cânta, era veselă şi spera, lăsaţi privirea-n podea! Se mai găsesc potcoave de cai morţi.
Bisericile, căminele culturale, discotecile… Mutate de la rostul lor. Uitate.
Ca mai toate…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*