Carlos Vivre își face încălzirea la Rapid, iar examenele și le dă la naționala Spaniei!

Cu cateva zile în urmă, Carmen Amariei a fost înlocuită pe banca tehnică a Rapidului, cu două nume grele, din handbalul European: Carlos Viver, ca principal, care este și selecționerul naționalei Spaniei, iar secundul său va fi David Ginesta, fost asistent al lui Antonio Rama, de la Granollers, echipă din Liga masculină Asobal. Va avea Rapidul un randament mai mare?, este posibil, cu condiția ca cei doi să-i regleze brațul Jasnei Boljevic și s-o facă mai îndrăzneață, s-o schimbe total pe Chiricuță și să-i dea mai mare încredere în forțele ei, s-o învețe pe Kassoma câteva din finețurile handbalului, pentru că nu este sufficient să fii mare, ca fizic, ca să ai și reușite pe măsură. Și nu ne oprim aici, pentru că nici Laura Popa nu mai are calitatea pe care o avea cândva, la Cluj, iar Claudia Constantinescu a pierdut concentrarea de la Zalău. În rest, Bazon a cam devenit a cincea roată la căruță, Craiu doar bifează prezența pe bancă, iar Daniela Teodor Băbeanu uită cam des schemele pe care trebuie să le imprime colegelor. Singura care se ridică la adevărata ei valoare este Eliza Buceschi, handbalistă de rasă, chiar strălucitoare, dar cu o floare nu se face primăvara.

Aceasta era echipa pe care Amariei a-ncercat s-o implice într-un scenari de eficacitate. Și aproape că reușise, dar a avut și neșansa unor meciuri grele, chiar de la începutul Ligii, ba chiar și de câteva arbitraje discutabile, chiar pe final de partidă, și mă refer aici la meciul cu Slatina, egal 19-19, la cel cu Minaur, 26-26, cât și la cel contra Dunării Brăila, 21-22, jocuri care ar fi trebuit să fie victorii ale Rapidului. Eu cred că Amariei ar mai fi avut nevoie de câteva meciuri ca să-și pună echipa la punct, dar n-a mai avut timp pentru așa ceva.
Nerăbdători din fire, șefii clubului au decis s-o schimbe pe Carmen cu spaniolul Viver, în speranța că gruparea vișinie își va reveni – primul examen va fi împotriva adversarelor de la Măgura Cisnădie, luptă programată pentru joi, 12 noiembrie. Oricum, pentru spaniolul Viver este o experiență bună, o rutină în plus, dacă vreți, pentru a avea un succes și mai mare la cârma naționalei iberice, pe care o va conduce la Europeanul ce bate la ușă, din Danemarca și Norvegia. ”Sunt foarte mulțumit de experiența pe care urmează s-o trăiesc în aceste luni la București. Este pozitiv să pot lucra cu o echipă de club, pentru că îmi va da ritmul competiției și îmi va aduce lucruri foarte bune, pe care le voi putea duce la echipa națională”, recunoștea cu sinceritate Viver. Adică la Rapid își face încălzirea, iar la naționala Spaniei își dă adevăratele examene!

Șefii de la Rapid sunt obișnuiți cu situații încurcate și cu astfel de demiteri păguboase – fostul antrenor al Rapidului, Robert Licu, cel care a promovat Giuleștiul pe prima scenă, a fost demis și el, la un moment dat, în locul lui fiind adusă Amariei. Însă Licu avea bani de luat, pentru că așa era stipulat în contract, iar Rapidul nu avea lichidități, ca să-și plătească datoriile. Drept pentru care, Robert Licu a rămas angajat al clubului, pe același post, și-și încasează salariul lună de lună. Firește că nu se duce la serviciu, sub Podul Grand, mai ales că are și alte angajamente. Așa cum o știm, Carmen Amariei se pricepe și ea să-și negocieze contractele și cred că a ieșit în avantaj și din această înlocuire sau demitere, nu știu exact cum s-o numesc. Dar nici nu mai contează, Rapidul plătește!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*