CAS Prahova: Furnizorii de investigaţii paraclinice pot onora solicitările chiar dacă depăşesc valoarea de contract

N. D.

Având în vedere că, în această perioadă, au nevoie de tratament nu doar cei care au fost depistați cu noul coronavirus, ci și persoanele cu diferite diagnostice, Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a venit cu o serie de precizări în atenția furnizorilor de servicii medicale, în mod special, dar și a prahovenilor. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, pentru a facilita accesul la investigațiile medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate, necesare monitorizării pacienților cu Covid-19 după externare, precum și al pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și cerebrovasculare, furnizorii de investigații paraclinice pot acorda investigațiile, chiar dacă depășesc valoarea de contract. Menționând că această facilitate este în vigoare din toamna anului trecut, respectiv din 1 octombrie 2020, cei de la CAS Prahova au ținut să menționeze: ” În momentul solicitării investigațiilor, furnizorul aflat în relație contractuală cu instituția noastră va efectua, chiar dacă a epuizat fondurile contractate, investigațiile paraclinice iar acestea vor fi decontate ulterior de C.A.S. Prahova ca urmare a încheierii unui act adițional de suplimentare a valorii de contract, după încheierea lunii. Pacientul diagnosticat cu una dintre bolile menționate va informa furnizorul despre tipul de monitorizare specificat pe biletul de trimitere distinct completat de medic, astfel încât să fie programat în timp cât mai scurt pentru efectuarea investigațiilor recomandate” .

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*