Catedrala Naţională va fi sfinţită de Sfântul Andrei

Catedrala Naţională va fi sfinţită în data de 30 noiembrie 2018, în ziua de Sfântul Andrei, acest edificiu fiind „o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti”, a spus Patriarhul Daniel. „Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, prin dărnicia clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română, dar şi a Guvernului României, a municipiului Bucureşti şi a unor primării şi consilii judeţene din ţară, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi sfinţită Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti”, a spus Patriarhul, duminică seara, la slujba oficiată la Catedrală înainte de trecerea în noul an. Conform sursei citate, Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, „uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului”. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa din 31 octombrie 2017 o nouă rectificare a bugetului municipalităţii, care prevede acordarea sumei de un milion de lei pentru Patriarhia Română, bani necesari pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Proiectul a primit votul pozitiv din partea de 30 a consilieri generali şi 17 voturi negative. Cei care s-au opus rectificării bugetare au fost consilierii USR.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*